Tanti Sveta stătea cu ochii pe ușa de la intrarea în bloc și se foia pe bancă, așteptând ca măcar cineva să iasă afară. Dar nici Jorică, și nici Vsevolod Gavrilovici, ori Tamara Gheorghevna nu se grăbeau să deschidă ușa și ea nu avea cui să le spună vestea pe care a auzit-o de la doamna Nina, că soția lui Dodon vrea să divorțeze. Cerul se posăcea și vântul bătea tot mai supărat. Din curtea comisariatului militar răzbătea un zgomot de Drujbă, semn că se tăiau copacii de dincolo de zid, ceea ce altădată ar fi scos-o din sărite, pentru că ea a crescut odată cu copacii ăștia, dar acum altceva o îngrijora, o neliniștea ceea ce i-a povestit azi-dimineață Nina, care a sunat-o la o oră mare, sculând-o de la masa din bucătărie unde mânca o farfurie de hrișcă, pe care de când a auzit vestea nu a mai terminat-o de mâncat și a ieșit pușcă afară nu neapărat ca să o împărtășească și altora, ci ca să afle dacă e adevărat sau nu că soția lui Dodon vrea să divorțeze. Această știre a dat-o peste cap, pentru că ei îi plăcea la nebunie de tovarășul Dodon, pe care l-a și votat la ultimele alegeri. Nina însă pretindea că soția lui vrea să divorțeze pentru că nu ar mai fi de acord cu ideile soțului ei. Auzi prostie. Cum să nu fie de acord? Așa ceva nu putea să fie. Pentru că, după tanti Sveta, el avea niște idei admirabile. Nu mai un naționalist și un fascist nu le putea accepta. Deși nu avea cine să o infirme, tanti Sveta spera să nu fie adevărată. Cu toate astea, un vierme al îndoielii i s-a strecurat în suflet și nu-i dădea pace: dar, dacă e adevărat? De aia, a și țâșnit afară, ca să-și întrebe prietenii, dar, ce neșansă, niciunul dintre p ei nu se grăbea să iasă afară, și ea nu avea pe cine altcineva să întrebe cum stau de fapt lucrurile și neliniștea îi sporea cu fiecare clipă care se scurgea, până când se făcu palidă la față.
