Добавить новость
123ru.net
World News in Romanian
Январь
2026
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Un activist cu mii de urmăritori, acuzat că ar fi înșelat diaspora cu donații

0
Timpul 

Radu Dutcovici, un tânăr cunoscut pe rețelele sociale și urmărit de peste 100 de mii de persoane, este acuzat de mai mulți membri ai diasporei că ar fi colectat donații financiare sub pretextul ajutorării unor familii nevoiașe din Republica Moldova, folosind aceleași istorii în mod repetat, fără ca banii să ajungă la destinatari.

Potrivit celor care se declară victime, Dutcovici îi contacta direct prin mesaje private, începând conversațiile cu aceeași formulare și prezentând cazul unei mame cu mai mulți copii din satul Lăpușna, raionul Hîncești, aflată, potrivit relatărilor sale, într-o situație gravă.

După efectuarea transferurilor, unii donatori primeau materiale video care ar fi trebuit să confirme livrarea ajutoarelor.

Ulterior, mai multe persoane au constatat că aceleași videoclipuri au fost transmise unor donatori diferiți, în perioade diferite, fiind prezentate de fiecare dată drept recente. Familia invocată în apelurile de donații susține că nu a beneficiat de sumele colectate și că a fost vizitată doar de câteva ori, ocazii în care au fost realizate filmările folosite ulterior.

Sumele oferite de donatori variau între 15 și 300 de euro, fiind transferate prin diverse platforme de plată sau oferite direct, inclusiv la evenimente ale diasporei. Cei mai mulți dintre cei care afirmă că au donat sunt stabiliți peste hotare, în special în Italia.

Contactat pentru o reacție, Radu Dutcovici nu a răspuns solicitărilor presei. Pe rețelele sociale, acesta respinge acuzațiile, afirmă că familiile prezentate sunt reale și susține că tuturor donatorilor le-ar fi oferit dovezi. Totodată, el a declarat public că este dispus să restituie banii persoanelor care se consideră înșelate.

Cazul a fost semnalat public inițial la sfârșitul lunii decembrie, iar ulterior mai multe persoane au venit cu relatări similare, acuzând modul în care au fost colectate și justificate donațiile.






Загрузка...


Губернаторы России

Спорт в России и мире

Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса

Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире




Путин в России и мире

Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.






Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...





Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net