Putinistul Gonța, un nou atac la președintă în urma bombardamentelor SUA în Venezuela
Gheorghe Gonța a decis să se arate indignat pe Telegram de atacul lansat de Donald Trump asupra regimului Maduro din Venezuela. Din această supărare selectivă, jurnalistul putinist sare direct la o serie de întrebări teatrale adresate președintei Maia Sandu și guvernării PAS, ca și cum Republica Moldova ar fi brusc un actor geopolitic cu buton roșu pe birou.
„Condamnăm sau nu atacul SUA asupra Venezuelei? Cu cine ținem de data asta? Convocăm reprezentantul Ambasadei SUA la Chișinău să-i trântim o Notă de protest? Anulăm tratate cu americanii?” – scrie Gonța, într-un amestec de sarcasm forțat și activism de tastatură. Finalul e apoteotic: „Poporul trebuie să știe care-i ursul bun și care-i rău”.
Problema nu e doar tonul, ci absurdul pretenției. Republica Moldova nu are nici capacitatea, nici rolul, nici interesul strategic de a arbitra conflicte din America Latină, cu atât mai puțin de a da lecții Statelor Unite despre cum gestionează relația cu un regim acuzat internațional de trafic de droguri, corupție și reprimare brutală a opoziției. Dar pentru Gonța, realitatea geopolitică pare un decor convenabil pentru spectacol ideologic.
Ironia este că aceeași oameni care cer „claritate morală” de la Chișinău când vine vorba de SUA sau Occident nu au avut niciodată aceeași pasiune când Rusia bombarda orașe, deporta copii sau transforma state întregi în ruine. Atunci, ursul rău devenea brusc „complex”, „nuanțat” sau „provocat”.
Mesajul lui Gonța nu e despre Venezuela, nici despre Trump. Este încă un exercițiu de presiune simbolică asupra unei guvernări pro-occidentale, cu scopul de a o împinge într-o capcană ridicolă: să pară fie slugarnică, fie ostilă față de principalul partener strategic al Republicii Moldova. O capcană bună pentru Telegram, dar complet inutilă pentru realitatea în care trăiește această țară.
În timp ce Gonța își joacă rolul de procuror moral global, adevărata întrebare rămâne alta: de ce unii sunt atât de deranjați ori de câte ori Statele Unite lovesc rețele criminale și dictaturi, dar devin subit tăcuți sau filosofici când aceleași lucruri sunt făcute de regimuri „prietene”? Poporul, dacă tot „trebuie să știe”, vede deja foarte clar cine urlă selectiv și cine tace convenabil.