Din 1 ianuarie, moldovenii vor utiliza telefonia și internetul mobil în UE la tarife naționale
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova precizează că acest pas important spre integrarea în Piața Unică Digitală a UE a fost posibil grație includerii țării în regimul „Roam like at Home” (Roaming la tarife ca acasă). Decizia a fost adoptată pe 25 iulie de Consiliul Uniunii Europene, transmite ipn.md.
Anterior, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a precizat că este pentru prima dată când o țară din afara Spațiului Economic European beneficiază de acest mecanism.
De regimul european „ca acasă” va beneficia și Ucraina. Acesta este aplicabil și în alte țări non-UE din Spațiul Economic European, – Islanda, Liechtenstein, Norvegia, precum și în Marea Britanie, operatorii de telecomunicații au decis să se alinieze legislației europene.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
