Vlad Kulminski respinge scenariul ca Moldova să intre în UE fără regiunea transnistreană, admis de Maia Sandu: „Exclus. Imposibil”
Republica Moldova nu poate adera la Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană, susține ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski. Potrivit fostului vicepremier pentru integrare, o asemenea formulă nu este posibilă nici juridic, nici practic. „Exclus. Imposibil”, a declarat Kulminski la Realitatea.
„Integrarea nu poate fi până la Nistru. Exclus. Imposibil”, a declarat ambasadorul.
Potrivit acestuia, o astfel de formulă nu este posibilă nici din punct de vedere legal, nici din punct de vedere al dreptului internațional.
„Nu, nici juridic, nici practic. Acest lucru nu este posibil. Noi când am aderat la ONU, noi nu am aderat la ONU fără regiunea transnistreană. Când am negociat DCFTA, noi am negociat din numele Republicii Moldova. Nici o țară de pe planeta Pământ nu recunoaște independența Transnistriei. Nici o țară. Nici Federația Rusă. Din punct de vedere juridic, legal, moral, al dreptului internațional și practic – Republica Moldova n-are cum să intre în Uniunea Europeană fără regiunea transnistreană”, a mai adăugat acesta.
