Добавить новость
123ru.net
World News in Romanian
Июнь
2025

Constantin Tănase la 76 de ani de la naștere – ziua unui om care nu a tăcut

0
Timpul 

Pe 24 iunie, s-ar fi împlinit 76 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase (1949), lingvist, doctor în filologie, jurnalist, publicist, scriitor și lider de opinie ai Republicii Moldova. Deputat în Primul Parlament ales democratic al Republicii Moldova, Constantin Tănase a fost printre cei care au scris istoria: a votat Declarația de Independență față de URSS. În timpul generației sale, Republica Moldova a adoptat Tricolorul românesc ca drapel național, iar imnul de stat a devenit „Deșteaptă-te, române!”. Cei care au votat aceste simboluri atunci credeau sincer că Reunirea cu România este aproape și că acel pas era doar începutul reîntregirii naționale.

În anii de după independență, Constantin Tănase s-a impus ca una dintre cele mai puternice și respectate voci ale presei libere din Republica Moldova. A fost consilier al președintelui Mircea Snegur în 1996, iar între 1997 și 2001 a condus ziarul FLUX, ocupând funcțiile de redactor-șef adjunct, redactor-șef și director. A fondat în anul 2001 ziarul „Timpul de dimineață”, un bastion al gândirii naționale și al democrației, care a rezistat cu demnitate în fața cenzurii și presiunilor politice. Sub conducerea sa, TIMPUL a devenit un simbol al luptei pentru adevăr, pentru românism și pentru valorile democratice în Basarabia. .

Constantin Tănase a fost o conștiință a timpurilor sale – un om care nu a tăcut când tăcerea devenea convenabilă și periculoasă. Prin editorialele sale tăioase, a cultivat gândirea critică, libertatea de spirit și refuzul resemnării, inspirând o întreagă generație de jurnaliști și cititori să gândească liber și să nu accepte frica și minciuna ca normă. Moștenirea lui nu este doar în paginile scrise, ci și în curajul de a rosti adevărul într-o societate adesea prizonieră a duplicității.






Загрузка...


Губернаторы России

Спорт в России и мире

Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса

Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире




Путин в России и мире

Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.






Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...





Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net