Reuniunea teatrelor naționale românești și două aniversări importante

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, autorul și moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”.

În pofida pandemiei și constrângerilor financiare, la Chișinău există viață culturală. Și avem o sumedenie de exemple. Astăzi vom vorbi despre o singură felie – Reuniunea Teatrelor Naționale Românești și două aniversări importante ale unor instituții teatrale.

Teatrul începe de la garderobă, noi ocolim astăzi garderoba, mergem direct în culise cu doi oameni care trag sforile acolo - Larisa Turea și Petru Vutcărău.

Larisa Turea: „Eu - din culise, dar Petru - din prim-plan.”

Petru Vutcărău: „Nu, hai să zicem - unul dintr-o culisă și altul din altă culisă.”

Larisa Turea: „Ne-am înțeles...”

Europa Liberă: Eu astăzi vă invit în ipostaza de oameni de culise care trageți sforile, care puneți la cale tot ce după aia apare în scenă, pentru că vorbim despre două aniversări foarte importante – 100 de ani ai Teatrului Național și 30 de ani ai Teatrului „Eugѐne Ionesco”, Teatrului Național și el de la o seamă de vreme. Ca intensitate, producție teatrală, sigur că sunt lucruri de necomparat, greu de pus alături, dar fac parte dintr-un fenomen de care noi ne bucurăm, mai cu seamă în zilele acestea când vorbim noi aici, la Europa Liberă, pentru că se produce Reuniunea Teatrelor Naționale Românești și Teatrul „Eugѐne Ionesco” a prezentat în cadrul acestui festival de dramaturgie un spectacol cu Petru Vutcărău în ipostază de Rege Lear. Vă recomand neapărat să mergeți să-l vedeți, să-l revedeți pe Petru Vutcărău. Vreau să încep de la următoarea întrebare, banală cât nu se poate: în ziua de astăzi, când există atâta concurență, atâta YouTube, gadgeturi, s-a schimbat misiunea artei teatrale, a teatrului? Dvs. vă simțiți cumva încolțiți?

Larisa Turea: „Noi, nu. Și îți mulțumesc pentru că ne-ai invitat. Eu nu trag niciun fel de sfori, eu sunt cea care asigură secretele literaturii, încerc să prezint în scenă ceea ce este mai valoros în literatură și în cultură și cred că acești doi poli care sunt astăzi în teatru – Teatrul Național „Eugѐne Ionesco” și Teatrul Național „Mihai Eminescu” –, de fapt, catalizează mișcarea culturală, fiecare în felul său. Există acest spirit de emulație, pentru că întotdeauna trebuie să ai o ștachetă, un etalon valoric. Și spectacolul despre care ai vorbit, Regele Lear, este pentru mine un etalon valoric, pentru că l-am văzut pe Petru Vutcărău sub bagheta regizorală a tânărului Mihai Țărnă, într-o formă genială, nu mă tem să rostesc acest cuvânt, în care nu l-am mai văzut de la Regele moare, după Eugѐne Ionesco. Am văzut cred că foarte multe spectacole cu Regele moare, unul la „Starîi Teatr” din Cracovia, care m-a marcat foarte mult, dar cel al lui Petru Vutcărău rămâne în afara oricărei comparații. Deci sunt doi poli prin care se mișcă cultura noastră, sper că înainte și pe noi nu ne deranjează, dimpotrivă, acum putem vedea mai repede reacția publicului la spectacolele noastre prin aceste noi tehnologii.”

Europa Liberă: Dar, totodată, nu le dați voie oamenilor să ia poze, să filmeze, non copyright...

Larisa Turea: „Nu în timpul spectacolului...”

Europa Liberă: Pentru că deranjează sau de ce?

Larisa Turea: „Și pentru că deranjează și pentru că, într-adevăr, sunt drepturi de autor și de multe ori asemenea fotografii periclitează imaginea și a teatrului, și a celor care fac spectacolul.”

Europa Liberă: Da, dar știți că există un trend în lumea asta a web-urilor, unii artiști, dimpotrivă, consideră că ai mai mare publicitate dacă dai voie toată lumea să pirateze, cercurile se duc mai repede pe apă? Dvs. nu sunteți de acord?

Larisa Turea: „Suntem destul de piratați și așa, cu tot cu drepturi. După spectacol, oricine poate să-și ia fotografii cu actorii preferați în ipostaze care sunt altele decât cele din scenă. În scenă trebuie lumină specială, Petru știe mai bine. Este o calitate a imaginii.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Petru Vutcărău: „Indiferent cât de multă publicitate ar face sau ar încerca să facă, sau s-ar subînțelege că fac aceste noi tehnologii, eu rămân pe pozițiile ferme, conservatoriste, categorice...”

Larisa Turea: „...protectoare...”

Petru Vutcărău: „...de a interzice categoric, pentru că actul artistic în scenă, în teatru este de așa natură, mai ales când e vorba nu de comedii, ci de lucruri mai sensibile, care merg la sufletul omului, deci orice mișcare în plus, cel puțin peste un spectator îl deranjează, cel puțin.”

 Larisa Turea: „Pe spectatori, dar și pe actori, când apar blițurile în sală...”

Petru Vutcărău: „Bine, chiar și fără blițuri, dar însuși faptul că e o atmosferă semiobscură, așa, în sala de spectacole, creată anume pentru ca toată atenția să fie concentrată la scenă și, brusc, se aprinde un telefon mobil care nu scoate niciun sunet, dar se iluminează și, brusc, câțiva ochi se duc acolo și asta deranjează. Deci, nu, nu accept așa ceva, nemaivorbind de sunetul telefoanelor.”

Europa Liberă: Apropo, sala dvs. v-ați obișnuit cu ea, pentru că prima dată era cumva neobișnuită pentru spectacole?

Petru Vutcărău: „Ea rămâne și acum neobișnuită prin configurația ei. Ne-a trebuit mult timp, e adevărat, ca să ne adaptăm la sala asta; nu sunt respectați sub nicio formă acei parametri care trebuie să corespundă unei săli de teatru, care țin de vizibilitate din toate punctele sălii, acustica, deci nu s-a ținut cont niciodată și pe nimeni n-a preocupat chestia asta. Am făcut și noi, cu Doamne-ajută, cum am putut și ne-am adaptat.”

Europa Liberă: Alții pun microfoane, mai nou acum, la lavaliere. Dvs. evitați sonorizarea?

Petru Vutcărău: „Nu, nu, sunt, avem scene, avem momente unde actorii folosesc lavaliere. Dar, apropo de concurență, că cu asta ai început...”

Europa Liberă: Da, asta voiam, de fapt. Dacă vă suflă în ceafă alții?

Petru Vutcărău: „M-am convins deja că oricâte tehnologii noi, sofisticate, nemaipomenite ar apărea, niciuna nu va putea înlocui ceea ce se întâmplă în momentul actului artistic, atunci când se dă spectacolul. Este o artă care nu poate fi înlocuită cu nimic, pentru că e un proces de schimb de energii care are loc acum, aici, imediat, de emoții, de stări, este o artă cum nu se mai poate de vie și irepetabilă, este efemeră. Toți știm lucrul acesta, că același spectacol pe care îl jucăm azi, îl vom juca și mâine, dar el va fi cu totul altul, chiar dacă respectăm mizanscenele, textele, ceea ce suntem obligați să facem, prin însuși faptul că în sală se află alt public, alți oameni, alți receptori și altă transmisie în scenă de energie, de emoții, de gânduri, de concentrare, deja face din spectacol ceva nou, unicat.”

Larisa Turea: „Dar și actorii simt altfel.”

Europa Liberă: Copiii, adolescenții știu asta? Generația noastră știe, au aflat aceștia care au 16 ani?

Petru Vutcărău: „Nu, sau dacă au aflat, nu toți. Am întâlnit tineri, foarte tineri, liceeni chiar, care sunt îndrăgostiți de teatru și le place la nebunie, în pofida existenței acestor ispite noi tehnologice, dar ei au gustat arta. Nu știu, s-au născut cu simțul ăsta, li s-a educat în familie, în școală, dar ei îl au. Dar ei sunt în minoritate.”

Europa Liberă: Sunt cazuri de excepție sau putem vorbi că sunt în minoritate?

Petru Vutcărău: „Ei sunt în minoritate, categoric. Marea majoritate a tineretului, iată, dna Larisa nu o să-mi dea voie să mint, caută în teatru altceva, altceva decât acel fior.”

Europa Liberă: Și cochetați cu ei, le dați și lor ceva, așa, cum uneori sunteți tentați să mai dezgoliți un șold?...

Petru Vutcărău: „Vasile, problema asta este atât de dureroasă, încât eforturile unui singur teatru sau chiar ale două instituții, sau trei n-ar da rezultate. Lucrul acesta se educă, se cultivă. Despre arta aceasta, unică în felul ei, repet, trebuie să i se vorbească copilului așa cum se făcea pe vremuri...”

Larisa Turea: „Trebuie să existe politici culturale...”

Petru Vutcărău: „...politici culturale, tradiții de a merge la teatru, de a gusta teatrul.”

Larisa Turea: „Dar și de a face spectacole special pentru copii, pentru că astăzi foarte puține spectacole sunt montate.”

Petru Vutcărău: „Dar nu doar pentru copii, nu doar pentru copii și pentru tineri, pentru adolescenți, pentru toate categoriile.”

Larisa Turea: „Vom avea spectatorul pe care îl creștem astăzi.”

Petru Vutcărău: „Pentru ca ei, venind la teatru, să se regăsească și ei acolo, în această artă să se regăsească, și nu doar prin tematica abordării, prin spectacole ale vieții lor, ale existenței lor, ci și prin frumusețea și unicatul acestei arte, căci ceea ce gustă ei la teatru nicio altă artă nu poate să le ofere.”

Europa Liberă: Dar teatrul ambulant acum ar putea face lucrul acesta?

Larisa Turea: „Cred că da. O și face colectivul de la „Coliseum” împreună cu Luminița Țâcu, care abordează teme dificile, cum ar fi bullying-ul în școli, cum ar fi alte teme care îi preocupă pe copii și sunt spectacole care au public.”

Europa Liberă: Dar de mersul la clubul din sat vă este dor? Se mai poate întoarce la practica aceasta sau e utopie?

Larisa Turea: „Noi am avut această experiență anul acesta, pentru că împreună cu Ambasada Americii care a finanțat un proiect, spectacolul Dosarele Siberiei a mers aproape în toate centrele raionale, inclusiv...”

Europa Liberă: Cu toată trupa și decorul? Ați reușit?

Larisa Turea: „Da, cu toată trupa și decorul, cu proiecții. Am reușit, uneori s-a jucat în săli foarte reci, dar s-a făcut un lucru mare. Ne-au susținut cei de la Ambasada Americii în acest scop.”

Europa Liberă: Eu când am văzut spectacolul acela rustic la dvs. mă gândeam: acesta trebuie să meargă la cluburile din sat. E adevărat că n-o să prea aveți public.

Petru Vutcărău: „Care spectacol?”

Larisa Turea: „O poveste foarte simplă.”

Petru Vutcărău: „Da, l-am jucat în centrele raionale, nu chiar la sate, și s-a bucurat de un mare succes, bineînțeles.”

Europa Liberă: Acum vreau să vă întreb ceva legat de reuniune – ce înseamnă teatrul național românesc? Ministrul Prodan din scenă spunea că atunci când era la Moscova era mândru împreună cu Vutcărău, învățau ei acolo și s-au regăsit...

Larisa Turea: „Și a fost și Ion Caramitru la ei...”

Europa Liberă: Atunci și acum, de fapt, ce înseamnă teatrul național românesc? Asta înseamnă actorii, dramaturgia, ce definiție dați?

Larisa Turea: „Înseamnă, cum spunea Petru, o artă vie. Și încercăm să aducem în reuniune spectacole importante pe care publicul nostru nu ar putea să le vadă. Nu poți să mergi la Sibiu ca să vezi, de exemplu, un spectacol extraordinar, cu Lecția, montat de Mihai Măniuțiu și chiar spectacolul de aseară cu Ofelia Popii, Felii, a fost foarte gustat de public, și la fel nu oricine poate să-și permită să meargă să-l vadă la Sibiu sau în alte festivaluri.”

Europa Liberă: E adevărat, dar teatrul viu e și „Kabuki”, de la care s-a inspirat Vutcărău în tinerețea lui de actor? Ce-i românesc acolo?

Petru Vutcărău: „Eu cred că teatrul românesc presupune, în primul rând, o expresie românească prin felul actorilor de a se exprima și, în primul rând și-n primul rând, limba, rostirea românească, ceea ce este foarte...”

Larisa Turea: „Da, dar și montările sunt experiențe extraordinare, mari actori și mari regizori. Silviu Purcărete este în fiecare ediție a reuniunii prezent la noi, ca și Radu Afrim, care a fost anul acesta cu două spectacole, și noi ne-am fi dorit patru, dar nu a fost chip, din diferite rațiuni.”

Petru Vutcărău: „Dna Larisa, aici îmi vine în memorie acum perioada când eram student la Tbilisi, la Institutul „Șota Rustaveli”, făceam regie, aveam fericita ocazie să văd spectacole georgiene, multe, mari, de calitate, inclusiv Robert Sturua, și  ceea ce m-a uimit pe mine atunci în acel teatru georgian, apropo de ce înseamnă teatrul românesc, era faptul că ei găseau modalități de a adapta toată dramaturgia străină ὰ la georgian. Aveai impresia că în Regele Lear, în Richard, în Orașul nostru de Tumanishvili acțiunea avea loc nu în Marea Britanie, nu în Franța, ci în Georgia și personajele, chit că se numeau Lear, Goneril ș.a.m.d., erau georgiene. Aveau un fel de a fi al lor inconfundabil, adică nu le puteai confunda. Apropo, jos pălăria în fața spectacolelor marilor regizori români, dar nu văd ce-i românesc acolo. E un teatru modern, de calitate, expresiv, foarte-foarte, dar în aceeași structură, în aceeași stilistică putem vedea spectacole în alte țări, la fel. Adică în Georgia, nu, acolo vezi spectacole georgiene.”

Europa Liberă: Dar Lear al Dvs. e românesc?

Petru Vutcărău: „Nu știu, nu știu...”

Europa Liberă: De ce vă întreb? Pentru că de ce ați apelat, în general, acum iarăși, la 30 de ani, ați revenit la Shakespeare, la Lear, s-ar părea o temă răsuflată?

Petru Vutcărău: „Oare răsuflată? Cum adică răsuflată? Ceea ce se întâmplă în Lear...”

Europa Liberă: Tocmai. Dar ce nou este în asta că există o dezmoștenire, o trădare?

Petru Vutcărău: „Tocmai că nu-i nou, tocmai că e actuală, nu-i nimic nou sub soare, mai ales din tot ce a scris Shakespeare. Rămâne, din păcate, din păcate(!), eu aș fi bucuros ca tot ce a scris Shakespeare să rămână doar opere literare în biblioteci, bune de citit, dar ele sunt actuale prin problematica lor și-s dureros de actuale.”

Larisa Turea: „Și Furtuna la fel, Furtuna, pe care a montat-o Mihai Țărnă la Teatrul Fără Nume, cu Vitalie Rusu în rolul central, Prospero, se completează oarecum, intră în acord cu Regele Lear, pentru că sunt aceste probleme universale, care nu sunt nici românești, nici britanice, rămân universale.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Petru Vutcărău: „Dar în clipa în care publicul spectator românesc, de aici din Basarabia, din Chișinău vede acel Shakespeare, acea Furtună Lear și este marcat, emoționat, este zguduit sau, mă rog, impresionat, deci, spectacolul din clipa în care ajunge la inimă, la suflet, la gând, atunci noi putem spune că-i un spectacol românesc.”

Europa Liberă: Care limba este mai eficient – limbajul acesta dramatic, zguduitor sau limbajul satiric, umoristic?

Petru Vutcărău: „Eficient, în ce sens?”

Europa Liberă: Îl determină pe om să nu facă așa cum face în scenă personajul.

Larisa Turea: „Exact lucrul acesta voiam să-l spun, pentru că reuniunea are și această componentă a reflecției. Deci, omul care vine în sală să meargă cumva cu aceste gânduri acasă, să încerce să se apropie, că orice spectacol este, de fapt, o întâlnire cu noi înșine, cu emoțiile noastre, cu materialul clientului. Și de fiecare dată un spectacol cum este Regele Lear, care m-a zguduit pe mine, și am văzut cred că, minimum, 40 de spectacole cu Lear în viața mea, diferite...”

Petru Vutcărău: „Aoleu! Eu n-am văzut decât unul...”

Larisa Turea: „Da, da, inclusiv un Lear al lui Declan Donnellan , am văzut foarte multe...”

Petru Vutcărău: „Acum să nu spui că a fost mai bun al nostru..., e cel mai bun (râde).”

Larisa Turea: „Al vostru a fost mai românesc și nu pot nega. Deci am ajuns la această concluzie: de fiecare dată ne gândim, încercăm să punem niște întrebări, cu fiecare spectacol, indiferent că este satiric, ironic, că este o comedie cum a fost Take, Ianke și Cadâr de la Târgu Mureș sau cum va fi...”

Europa Liberă: Doamna Turea, dar – și vă rog să înțelegeți că eu intenționat vă provoc prin întrebările mele – generația care Dumnezeu știe dacă o să guste un Lear de-al lui Vutcărău s-ar putea să spună: Ian lăsați-ne, vă rugăm, cu poveștile acestea în care învinge întotdeauna binele, răul astăzi învinge...

Petru Vutcărău: „Dar nu învinge binele deloc, în Lear deloc nu învinge binele.”

Larisa Turea: „Asta am vrut să zic: este o tragedie, o tragedie a unui tip despotic care renunță...”

Europa Liberă: Eu nu zic numai de Lear. În general, misiunea voastră a tuturor...

Petru Vutcărău: „Asta-i de la cuvinte, despotic. Unde se vede că-i despotic?”

Larisa Turea: „Despotic, care își blestemă fiicele.”

Petru Vutcărău: „A fost provocat.”

Europa Liberă: Da, dar misiunea voastră este să faceți lumea mai bună, prin mijloace poate specifice? Dvs. vreți ca binele să învingă și atunci, iată, în sensul acesta este o artă care funcționează astăzi mai mult decât rock-ul, mai mult decât YouTube-ul?

Larisa Turea: „În Furtuna învinge binele, relativ.”

Petru Vutcărău: „Eu nu m-am gândit că spectacolele pe care le facem noi și, în genere, activitatea noastră are drept scop să arate că binele învinge.”

Europa Liberă: Vă spun eu, că Ministerul Culturii pentru asta vă dă bani.

Petru Vutcărău: „Nu pentru asta, nu, nu.”

Larisa Turea: „Dar nu ne prea dă...”

Petru Vutcărău: „Eu cred că, în primul rând, sarcina noastră este de a menține această flacără a artei teatrale, de a o promova, de a o amplifica, de a o diversifica...”

Larisa Turea: „...de a ajunge la catharsis...”

Petru Vutcărău: „...de a arăta frumusețea ei prin toate genurile: și satiră, și dramă, și tragedie, și melodramă, musicaluri, adică arta scenică teatrală. Ea și-a pierdut în societatea noastră din prestigiu și din importanță. Asta e dureros! Dacă vin generații despre care am vorbit, care au o lipsă de interes totală față de teatru sau nimeresc în teatru accidental, atunci problema nu e a teatrelor, problema e, așa cum a spus doamna Larisa anterior, e vorba de o politică culturală gândită, de o strategie statală, dacă vreți.” 

Larisa Turea: „Și gândită cu perspectivă, pe termen lung.”

Petru Vutcărău: „Pentru că noi ne întrebăm: ei, că teatrul ăla moare, că teatrul ăla nu știu ce, că ăia cer bani, că acolo tot timpul teatrele se plâng. Da, se plâng, pentru că s-au creat toate circumstanțele ca teatrele să se plângă, să supraviețuiască, nu să trăiască.”

Larisa Turea: „Dar totuși există astăzi o mișcare teatrală destul de puternică.”

Petru Vutcărău: „Tot timpul a existat, fiți de acord.”

Larisa Turea: „Apar teatre, apar spectacole, vine în prim-plan o generație tânără. Este Teatrul Fără Nume, cu Mihai Țărnă, este „Luceafărul”, acum cu Vitalia Grigoriu, este Geneza Art, este „Alexei Mateevici”, cu niște oameni tineri.”

Europa Liberă: Dna Turea, dacă Vutcărău nu era pus în situația, zeci de ani, cred că jumătate din 30, s-a ocupat cu repararea acoperișurilor și căutări de bani...

Petru Vutcărău: „Și acum curge acoperișul...”

Europa Liberă: Poate noi am fi beneficiat de mai multe roluri?

Petru Vutcărău: „Noi, cu doamna Larisa, suntem generația care am apucat și sistemul vechi; vechi, dar frumos. Mă refer la teatru – cel sovietic, socialist –, unde teatrele erau, din punct de vedere tehnologic, tehnic, financiar erau acoperite, asigurate din plin. Fă, dle, creează, creează!” 

Europa Liberă: De ce? Politbiroul era mai deștept?

Petru Vutcărău: „Da, era o armă ideologică!”

Larisa Turea: „Dar era, crea un țarc totuși.”

Petru Vutcărău: „Da, erau piese interzise, autori interziși; da, erai obligat să montezi despre partid, despre Lenin, despre revoluție, despre pionieri, comsomoliști, dar, alături de astea, marea dramaturgie o puteai valorifica.”

Larisa Turea: „Shakespeare, mai puțin. N-am avut niciun Hamlet...”

Petru Vutcărău: „De ce nu? Eu îl țin minte pe Iurie Negoiță în Romeo...”

Larisa Turea: „Păi, în Romeo - da, dar Hamlet - nu.”

Petru Vutcărău: „Hamlet n-a fost, într-adevăr, dar și problema financiară a teatrelor nu se punea. Noi avem în teatru oameni care au lucrat în personalul de deservire care povestesc, dar și eu țin minte la „Luceafărul” când am venit, deci începea stagiunea sau începea anul financiar – se făcea oferta de ce materiale are nevoie teatrul pentru stagiunea pe care și-o planifică.”

Larisa Turea: „Câte montări...”

Petru Vutcărău: „Câte montări, câtă cherestea, cât fier, câtă vopsea, câtă stofă și de care – depozitele erau pline. Eu țin minte depozitul Teatrului „Luceafărul”, unde erau de toate. Aveai nevoie de ceva – te-ai dus, ai făcut demers, cerere... Acum nu e!” 

Europa Liberă: Deci, Dvs. sunteți împotriva acestei concurențe – teatru-studio, teatru de buzunar? Dvs. sunteți împotriva acestei metode de concurență?

Petru Vutcărău: „De ce?”

Larisa Turea: „Nu, dimpotrivă, de-ar fi cât mai multe!”

Petru Vutcărău: „Dar n-are nicio legătură. Eu vorbesc despre altceva aici – de vreme ce acest stat are în subordine acest minister, guvern, are în subordine instituții teatral-concertistice...”

Europa Liberă: Dar n-are bani. Spune că n-am bani, dle Vutcărău, câștigați singuri.

Petru Vutcărău: „Cântecelul acesta noi îl ascultăm de mult și-l auzim. Asta nu este o justificare.”

Larisa Turea: „Sperăm să se schimbe ceva.”

Petru Vutcărău: „Deci, noi știm cu toții și dintotdeauna a fost așa: o societate care are teatru de calitate înseamnă că-și poate permite un lux. Își poate permite un lux, și nu doar pentru fală, dar înțelege importanța pentru societate a acestui gen de artă – teatrul.”

Europa Liberă: Acum o să fac o paranteză. Tocmai exact așa s-a întâmplat cu Petru Vutcărău, cu care Republica Moldova s-a lăudat peste tot unde a putut: Uitați-vă ce Vutcărău avem! Și la un moment dat, știu, l-a îngropat într-un teatru de ăsta care nu-i adaptat, l-a făcut administrator...

Petru Vutcărău: „Dar nu m-a îngropat nimeni, nu, nu, nu.”

Europa Liberă: Eu cred că așa s-a întâmplat.

Larisa Turea: „Acum e foarte bine, chiar dacă sala este cum este...”

Europa Liberă: Acum este bine?

Petru Vutcărău: „Nu mai este bine... Ce-i bine acolo?”

Larisa Turea: „Pentru mine, ca spectator, eu mă simt în apele mele la teatru, pentru că mă uit la scenă mai mult decât în sală, efortul nostru nu-i mare.”

Petru Vutcărău: „Haideți să vorbim altfel. Mă refer la Teatrul „Eugѐne Ionesco”, potențialul artistic al teatrului este de asemenea natură, încât noi am putea da un randament și numeric, ca și spectacole, și calitativ dublu, dacă nu triplu pe o stagiune, dacă n-am fi puși în situația să luptăm cu acoperișuri, că nu-i una, că nu-i alta, să adaptăm, să cârpim, să înlocuim actori care pleacă din teatru, pentru că salariu nu-i, condiții nu sunt, stau câte 7-8 într-o cabină și se sufocă cu costumele, mai ales la Lear acum. Deci, în cabinele de machiaj e Doamne ferește, nu poți... Hai, unde-i costumul tău, unde-i al meu?...”

Larisa Turea: „Din păcate, cam așa se întâmplă și la noi.”

Petru Vutcărău: „Adică nu se poate, mai ales când, vezi Doamne, tu ai un statut de teatru național. Ce a vrut să-mi demonstreze ex-ministra Babuc, dând Teatrului „Eugѐne Ionesco” statut de teatru național? Că ce? A bifat că e național? Ce s-a schimbat? N-am avut eu nevoie de titulatura asta, nici azi n-am nevoie! Am nevoie ca teatrul acesta - fie cum o fi el și ce titulatură va avea -, dar să fie asigurat din punct de vedere tehnic, material, financiar ca noi să producem un produs artistic de calitate.”

Europa Liberă: Pe mecenat puteți să contați astăzi?

Petru Vutcărău: „Asta-i altă problemă. Legea sponsorizării există...”

Europa Liberă: Doi la sută, atât...

Petru Vutcărău: „Unde și cum funcționează ea, că nimeni nu are interesul să investească în cultură?”

Larisa Turea: „E vorba și de calitatea sponsorilor aici, care se interesează mai mult de concursuri de frumusețe, de ceva mai...”

Petru Vutcărău: „Da, am vorbit mai deunăzi cu un potențial sponsor, un om foarte bine, i-am explicat că, iată, curge acoperișul, vă rugăm, ne-ar trebui vreo 600 de mii pentru acoperiș, dar măcar o parte dacă puteți. Ei, mi-a dat 4 mii de lei. M-am simțit jignit, ofensat și o să-i restitui banii înapoi, pentru că mi i-a lăsat așa, într-un plic. Așa m-am simțit..., hai să le dăm și la aiștia, hai să aveți și voi... E o ofensă, o jignire, când cu tine se comportăm astfel.”

Europa Liberă: Dar spațiul să-l dați cuiva care să câștige bani, cum într-un timp era un cazinou la dvs.?

Larisa Turea: „Slavă Domnului că nu mai este!”

Petru Vutcărău: „Și culmea e că cazinoul a apărut în spațiul în care era muzeul teatrului, unde eu intram și mă uitam ca la icoane la pozele celea ale actorilor, la costumele celea mă uitam ca la niște relicve, ca la niște odăjdii bisericești, dacă vreți. Și când a apărut acolo cazinoul, vai ce profanare!”

Larisa Turea: „Dar, din păcate, nici până astăzi nu putem elibera acel spațiu ca să-l putem folosi, pentru că decurge procesul, e în litigiu.”

Petru Vutcărău: „Eu când aud de chestii de astea cu litigiul... Cui aparține, mă, sediul ăsta? Ce lege mă poate opri?...”

Larisa Turea: „Este proprietatea lor...”

Petru Vutcărău: „Cum poate fi proprietatea lor? Dar statul acesta de ce există?”

Larisa Turea: „Sunt aparatele lor de joc, nu putem...”

Petru Vutcărău: „Afară pe geam date! E prea multă democrație, apropo, prea multă democrație și noi ne ascundem după acești termeni, că suntem liberi, libertate, democrație și în spatele acestui paravan, frumos, de altfel, sună bine, care-i profanat până în măduva oaselor, își fac mendrele toți care vor. ”

Europa Liberă: Dl Vutcărău, nu doar în teatru, de democrație se folosesc cei care sunt antidemocrați până în măduvă, chiar foarte mulți.

Larisa Turea: „Care sunt șmecheri de foarte mult timp și care au experiență în domeniul acesta.”

Petru Vutcărău: „Mediocritățile, eu vorbesc de artă, că suntem liberi. De exemplu, pe mine m-a șocat acum un alt fenomen cu care m-am ciocnit. Am fost președintele comisiei de examinare la spectacolele de licență ale anului IV.”

Europa Liberă: La Academia de Arte?

Petru Vutcărău: „La Academie. Nu știu dacă ați avut fericita ocazie, onoare să vedeți acele spectacole...”

Larisa Turea: „Nu, anul acesta nu am reușit.”

Petru Vutcărău: „Nu le-ați văzut? Probabil că le-ați văzut anterior, pentru că acolo a devenit o tradiție limbajul licențios al studenților în spectacole.”

Larisa Turea: „Am văzut anterior, da.”

Petru Vutcărău: „Nici la piață nu auzi așa ceva! Când auzi cele mai murdare, urâte cuvinte, pe care ți-e și jenă să le auzi, se rostesc așa, bine mersi, din scena Academiei, unde are loc procesul de educare a actorilor, un fenomen strigător la cer. Și alături stau pedagogii, decanul... Și eu mă uit și-mi zic: Unde am nimerit? Unde am nimerit, ce-i asta? - A, că-i libertatea, că nu putem interzice dramaturgia.”

Europa Liberă: Aici mi-ați ridicat mingea exact la plasă - teatrul trebuie să lase strada să intre în scenă și în limbaj, și în spectacole?

Petru Vutcărău: „Da, sub o formă artistică! Să nu uităm de elementul estetic, frumos. Teatrul este, în primul rând, un gen de artă care promovează esteticul, frumosul.”

Europa Liberă: Așa. Și acum mă întorc la întrebarea mea – uitați-vă, mulți tineri mergeau la un teatru, Dvs. l-ați și numit, auziseră că acolo se dezgolesc, acolo sunt scene cu coapse și cu funduri... Și teatrul a fost nevoit să arunce momeala asta în mediul tinerilor, ca să-i atragă la teatru.

Petru Vutcărău: „Corpul omenesc nu este o rușine, nu este ceva de care trebuie să ne ferim, să ne ascundem, dar felul cum...”

Europa Liberă: Da, dar o scenă pornografică...

Larisa Turea: „Nu, în teatru nu poate fi pornografie.”

Petru Vutcărău: „Nu cred că în acel teatru se face pornografie.”

Europa Liberă: Nu, eu zic de-o vorbă.

Petru Vutcărău: „Eroticul și corpul omenesc tot timpul au apărut și în balet, și în pictură, și în teatru nu o dată. Revenim la elementul și momentul estetic, la frumos.”

Europa Liberă: Și în scenele pictate în biserici.

Larisa Turea: „Sigur. Și nu numai în biserici...”

Petru Vutcărău: „Sau ce era pentru noi, și pentru mulți a și rămas, cuvântul „mama”? Ce însemna mama și ce înseamnă mama pentru noi? Acum haideți să trecem prin repertoriul, prin dramaturgia modernă, foarte modernă, cum sunt expuse mamele? Mama sau e alcoolică, sau e prostituată, sau e o depravată, sau e vai de capul ei; pe mama o bagi, pardon, o scoți, dai cu ea de toți pereții, îți ștergi picioarele de ea și nu mai există acea promovare a mamei, – a mamei, cea care este pentru noi sfântă și este una, și este un simbol – nu se mai promovează. Sau alt termen – „patriotismul”. Totul s-a profanat, vedem foarte bine. Unde, prin ce spectacole promovăm noi simțul patriotic, că noi suntem români, că noi suntem o națiune care-i cu demnitate? Prin ce spectacole? Nu există așa ceva, nu văd! Și pe urmă, ca să revin, eu accept că un teatru profesionist își poate permite într-o dramaturgie, într-o replică să bage o expresie mai pipărată, mai vulgară, dar când văd asta în spectacolele de licență ale studenților, care – atenție! – sunt anul IV, să zicem că s-au maturizat, dar alături stă anul I, care au făcut primii doi pași în această academie și vor îmbrățișa arta teatrală. Și când văd că acolo se..., înseamnă că se poate, înseamnă că e voie, înseamnă că acesta-i criteriul, acesta-i nivelul, acesta-i camertonul. – A, ia iute ce bine! A, cine a montat asta? – Cutare pedagog. – Vrem să lucrăm cu dânsul, ca să înjurăm și noi în scenă. Iată ce se promovează. Iată ce trebuie oprit! Iată din ce motiv eu sunt pentru cenzură și dictatură...”

Larisa Turea: „A bunului gust...”

Petru Vutcărău: „Și bunului gust, a simțului estetic și a frumosului.”

Europa Liberă: Apropo de cenzură și dictatură...

Petru Vutcărău: „Pardon, mă întreb tot timpul când aud așa ceva: Oare Cehov, prostul ăsta de Cehov, oare chiar n-a putut să folosească și el toate aceste cuvinte licențioase, că avea motive multe?”

Larisa Turea: „Vișniec deja le folosește.”

Petru Vutcărău: „Mai puțin, mai puțin...”

Larisa Turea: „În spectacolul nostru, Istoria comunismului...”

Petru Vutcărău: „Ei bine, acolo se zice căcat, căcat nu-i un cuvânt chiar foarte, așa, ca să zic.”

Europa Liberă: Bine, acolo cred că este un limbaj adecvat pentru personajul respectiv?

Petru Vutcărău: „Ca să înțelegeți la ce fel de limbaj mă refer eu, trebuie să vedeți acele spectacole.”

Europa Liberă: Eu voiam să vă întreb...

Larisa Turea: „După ce ne-ai spus, nu prea vreau să le văd.”

Petru Vutcărău: „Nu, pentru că chiar am vorbit cu dl președinte al Uniunii Teatrale, dl Grecu, și cu Petru Hadârcă, și cu dl Mihai Fusu, și cu pedagogii care erau acolo și zic: Poate e cazul? Haideți, fraților, să organizăm o masă rotundă, o discuție. Unde merge teatrul cu limbajul lui? Ce promovăm noi? De ce? Oare chiar nu putem? Cum oare înainte de noi generații, sute de ani vorbeau despre aceleași probleme dureroase, globale ale existenței omului și conflictul cu societatea, relațiile părinți-copii și nu foloseau cuvintele acestea? Și acum uite că așa e mai lesne. Suntem liberi! Care libertate, că îmi vine să?... Pardon.”

Larisa Turea: „Apropo de istorie și de sute de ani. Să ne amintim că Teatrul Național „Mihai Eminescu” a luat naștere la 6 octombrie 1921 și că în primii ani de existență avea câte 24 de premiere pe an. Dacă vă puteți imagina, un repertoriu foarte divers, erau invitați marii artiști de la București, de la Iași, jucau aici câteva spectacole. A fost Ioan Livescu, cel mai bun Napoleon în istoria teatrului românesc, care a jucat și aici spectacole și a fost chiar și director de teatru.”

Europa Liberă: Dar a fost greu să împingeți până încolo data de naștere a teatrului?

Larisa Turea: „Destul de complicat.”

Europa Liberă: Pentru că unii pretind că teatrul există cu noi odată?

Larisa Turea: „...Din 1933, de la Tiraspol, dar chiar eu am avut foarte multe discuții, inclusiv la Institutul de Patrimoniu al Academiei de Științe, când cineva mi-a reproșat: „Cum putem demonstra acest lucru? Că teatrul nu s-a născut la Tiraspol, cum pretindea dl Gherlac, care la 93 de ani a venit la noi să ne țină o lecție și să nu spunem atâtea minciuni, că teatru-i de la Tiraspol și să numim câteva personalități care au fost și în interbelic”. Și nu mi-a fost greu să le spun că este Eugeniu Ureche, cel care a făcut Conservatorul de aici, Conservatorul „Unirea”, și Maria Kosmacevskaia, o rusoaică de la Sankt Petersburg, care s-a stabilit la Chișinău și a fost una din primele actrițe în Teatrul Național.”

Europa Liberă: Eu înțeleg de ce au vrut să fie teatrul născut la Tiraspol și aici era întrebarea pe care mi-a sugerat-o sau mi-a ridicat mingea la plasă iar dl Vutcărău: este, astăzi, teatrul în ipostaza bufonului care-i spune verde-n ochi lui Lear și Lear este nevoit să accepte? Aveți în vedere și așa o misiune?

Petru Vutcărău: „Categoric, da.”

Larisa Turea: „Da, uneori, regele este bufonul în teatrele noastre, din păcate.”

Petru Vutcărău: „Eu aș fi fericit dacă teatrul ar deveni acel bufon în toată plinătatea și sensul acestui termen și acestui cuvânt, și acestui personaj, dar, din păcate, teatrul rămâne într-o altă postură, și anume de cenușăreasă, cenușăreasa aia care, săraca, așteaptă și ea prințul și așteaptă bagheta, și așteaptă...”

Larisa Turea: „În acest context, Aureliu Busuioc a spus foarte bine că noi suntem bufonii pentru spectatori, pentru că doar regii își permit să aibă bufoni. Deci, spectatorul este regele, că-l acceptă, că nu.”

Europa Liberă: Dna Turea, dar iarăși am să fiu dur: așa se întâmplă că oamenii de artă sau teatrele, cineaștii se răzbună cu trecutul, dar le scapă momentul care poate trebuie sancționat acum, hoții de miliarde sau cine mai face matrapazlâcuri astăzi, artistul întârzie să îi spună ca un bufon verde în ochi sau politicienilor care sunt la putere.

Petru Vutcărău: „Problema e că teatrul, chiar dacă ar spune asta și ar zbiera, ar urla, nimeni nu i-ar atrage atenția, pentru că teatrul deja nu mai are acel rol care ar putea atrage atenția sau schimba ceva, nu.”

Larisa Turea: „Cândva, da.”

Petru Vutcărău: „Cândva, da, dar acum: Cine sunteți voi, mă, acolo? Cine sunteți voi, teatrele? Hai lăsați-ne!”

Larisa Turea: „Și din punctul meu de vedere este necesară o distanțare. Totuși, lucrurile astea sunt de domeniul televiziunii, de domeniul radioului, de domeniul presei, care apare și ea tot mai puțin pe hârtie, dar teatrul totuși nu poate reacționa peste o săptămână la furtul miliardului.”

Europa Liberă: Dna Turea, dar în spectacole băgați Dvs. niște căței de usturoi, așa, uneori?

Larisa Turea: „Da, chiar câte un ardei pe ici-colo, la diferite spectacole, sunt doar replici.”

Petru Vutcărău: „Iată acum, de exemplu, la sfârșitul săptămânii ieșim cu altă premieră, o piesă franțuzească, o comedie mai veche de Pierre Chenot, Fiți sănătos, domnule!, unde tot despre ce încerci să ne provoci pe noi se vorbește în acel spectacol – și despre șmecheri, și despre șopârle, dar iarăși într-o formă comică. Vom ieși cu acest text și mai sunt chiar și niște monologuri acolo care lovesc dur în realitatea asta urâcioasă a noastră în care trăim, dar nu schimbă asta nimic.”

Larisa Turea: „Păi și noi avem un spectacol, după Bulgakov, Casa Zoikăi, unde se vorbește și despre miliard, sunt anumite replici la care sala reacționează, dar nu reacționează cei care sunt cu musca pe căciulă.”

Petru Vutcărău: „Dacă nu se reacționează de multe ori la ceea ce vorbește presa, este neglijat și ce spune presa, adică mașinăria asta meschină politică este atât de pregnant băgată în societate, în mințile oamenilor, e atât de înrădăcinată în societate, încât n-o dă jos nimeni.”

Europa Liberă: Trec la următoarea întrebare – dramaturgia locală, a moldovenilor, românească din Basarabia, este pe placul dvs., al celor care faceți spectacole?

Larisa Turea: „Noi practic avem mai mult de jumătate din repertoriu cu dramaturgie moldovenească, sigur că nu chiar de astăzi, dar se joacă Matcovschi două spectacole; se joacă Aureliu Busuioc cu Hronicul găinarilor, care-i tot despre niște găinări, despre niște hoți; se joacă Vladimir Beșleagă; se joacă Ion Druță cu Casa mare, un spectacol care până astăzi este foarte cerut de public. Deci avem o dramaturgie mai mult sau mai puțin clasică, care este pentru spectatorul nostru un deliciu.”

Europa Liberă: Dar dvs. sunteți atenți la cererea publicului?

Larisa Turea: „Sigur că suntem atenți, pentru că noi, în ultimul timp, ne-am hrănit din bilete, căci sponsorii...”

Europa Liberă: Adică, dacă nu merge un spectacol îl scoateți din repertoriu?

Larisa Turea: „Da, dacă nu are vânzări, atunci nu se mai joacă, așteptăm, se mai lasă, dar, de fapt...”

Petru Vutcărău: „Dar se prăfuiește, și un produs se alterează dacă-l ții pe raft și nu se cumpără, îi trece termenul de garanție, gata.”

Europa Liberă: Dar Dvs., de exemplu, când ați ales cu Țărnă împreună, desigur, să montați Lear-ul, ați...

Petru Vutcărău: „Mai puțin cu Țărnă, l-am ales eu, pentru că a trebuit să-l conving pe Mihai să accepte.”

Europa Liberă: Și a fost o miză pentru public sau pentru ambiția lui Vutcărău, care să se producă?

Petru Vutcărău: „Sunt cam toate. Deci și ambiția mea ca să ies în scenă din nou, să apar ca și actor. Doi – avem nevoie în repertoriu de un nume de dramaturg cum este Shakespeare, de un text serios și trei – actualitatea acestui text. Deci, acești trei factori m-au determinat să vin cu această propunere și, repet, a trebuit să-l conving pe Mihai, pentru că el mi-a zis din start: Nu e textul meu. Și acum a ieșit fericit că e textul lui, și e foarte bine, mă bucur.”

Larisa Turea: „Dar este un spectacol foarte modern și foarte de actualitate, despre trădare, într-adevăr, despre conflictul generațiilor, despre compromis,...”

Petru Vutcărău: „...dragoste, părinți-copii, invidie, gelozie...”

Europa Liberă: Gafița blestemată de părinți?

Larisa Turea: „Nu, mai curând este sarea din bucate.”

Petru Vutcărău: „Da, sarea din bucate, iar dramaturgia contemporană locală, românească, din Basarabia, cred că are și lucruri foarte bune, foarte de calitate...”

Larisa Turea: „Valoroase, da.”

Petru Vutcărău: „Dumitru Crudu, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Irina Nechit -sunt autori dramatici contemporani de foarte bună, de înaltă calitate.”

Europa Liberă: Și care au scris la zi.

Petru Vutcărău: „Da, și au scris la zi tot timpul și, din fericire, textele lor rezistă în timp, lucru lăudabil.”

Europa Liberă: Dvs., care ați făcut școli în fosta Uniune Sovietică, vă este dor de?...

Petru Vutcărău: „Da, de tot! De tot mi-e dor, de acea atmosferă, de studenție.”

Europa Liberă: Vampilov?

Petru Vutcărău: „De tot, și de Vampilov, și de dramaturgie, și de teatre, și de regie, de atmosfera aia.”

Larisa Turea: „Și de atmosfera de la Școala „Șciukin”, care era deosebită, profesorii de acolo, și unde era un mare actor, Vasile Cuza, cel care era un urmaș...”

Petru Vutcărău: „Dna Turea, nu doar de atmosfera din Școala „Șciukin”, nu! Era atmosfera din societate, mai ales în Moscova, era îmbibat orașul acela de cultură, de teatru, de artă.”

Larisa Turea: „Da, e o mare metropolă de teatru.”

Petru Vutcărău: „Deci, nu știu pe cât pe mine personal m-a format Școala „Șciukin”, dar sigur mediul acela, categoric și-a lăsat amprenta asupra mea, nu era seară să nu fim la teatru.”

Europa Liberă: Eu n-am formulat întrebarea până la sfârșit, că m-ați întrerupt cu acest „da” categoric. Eu voiam să confirm și eu că am stat o habă de vreme la Moscova, voiam să vă întreb dacă vă este dor de vremea când actorii erau adevărate zeități...

Larisa Turea: „Erau pe piedestal! Unii actori, nu toți.”

Europa Liberă: Nu toți, dar meseria, dar teatrul...

Petru Vutcărău: „Arta teatrală era prestigioasă.”

Europa Liberă: Da, și să faci rost de niște bilete la spectacole unde, de exemplu, apărea Vîsoțki, care era și tribunul, și ce vrei...

Larisa Turea: „Și bardul!”

Europa Liberă: Și să-l vezi pe Vîsoțki în scenă desigur că acesta era norocul vieții. În sensul acesta, sigur că mi-ar plăcea să revenim câtuși de puțin și în interbelic, și în România actorii erau vânați de fani, erau urmăriți când ieșeau la bar să ia cafeaua...

Larisa Turea: „Vreau să mai accentuez ceva că, de fapt, și critica de teatru avea alt prestigiu atunci. Și Uniunea Teatrală Unională organiza pentru noi stagii de instruire la Moscova, vedeam toate spectacolele și pe Bronnaia, în toate teatrele, și MHAT-ul, îmi amintesc cum am văzut Trei surori acolo și multe alte lucruri. Deci, toată arta avea altă greutate.”

Europa Liberă: Și critica, de fapt, s-a comportat ca atare, a murit lent, nu are unde să-și publice notele.

Larisa Turea: „Adevărat!”

Petru Vutcărău: „Un exemplu: noi când mergeam la Moscova să facem actorie, nu nu doar la Moscova, dar mai ales la Moscova, părinții noștri, ai tuturor se mândreau cu noi, era o mândrie: copilul meu va fi actor, artist... Acum lucrul acesta devine o rușine. Eu m-am ciocnit, fiind o perioadă pedagog la Academia de Teatru, cu acest fenomen, copii excepționali, talentați, cu har dat de Dumnezeu veneau pe furiș să susțină examenele și când erau admiși ziceau că nu vin, pleacă.  De ce? - Părinții sunt categoric împotrivă, pentru că ei mă întreabă: din ce o să trăiești tu? Tu nu te gândești din ce o să trăiești, tu ești sortit pe viață să fii un sărăntoc. Deci, ce-i asta?”

Europa Liberă: Sau să joci în seriale și în publicitate.

Larisa Turea: „În seriale bune, vreți să spuneți?”

Petru Vutcărău: „Că tot avem un nou ministru acum...”

Larisa Turea: „Din domeniul nostru...”

Petru Vutcărău: „Dna Larisa nu o să-mi dea voie să mint, ori de câte ori de-a lungul a 30 de ani câți miniștri am avut, le-am și uitat numărul, vin, se duc, și de fiecare dată când vine un nou ministru toată lumea teatrală, artistică și din cultură speră: acuși se va întâmpla, se va produce! Toți stau, Doamne, cu speranțe, trece puțin timp și nu se schimbă nimic.”

Europa Liberă: Dl Prodan mi-a promis că o să vină aici, în platou, când o să fie pregătit, ca să nu lanseze pur și simplu promisiuni, dar eu vă promit că o să-l întreb ce poate face la modul practic și real, pentru că acum e sub avalanșa unor priorități și acum trebuie să le așeze într-o ordine. Mi-a promis că o să vină pentru un interviu și promit că în mod prioritar sau neapărat o să-l întreb și despre relația lui cu teatrul, ca să recupereze câtuși de puțin. Nu fac altceva decât să vă îndemn să profitați cel puțin de repertoriile acestor două teatre care sunt reprezentate astăzi de acești doi interlocutori ai noștri.

Larisa Turea: „Deja dl ministru Prodan s-a implicat în organizarea reuniunii cu o sumă de bani...”

Europa Liberă: Da, să vedem pe termen lung, asta-i problema, că ei vin și nu apucă să pună în aplicare niște planuri, se schimbă, dar eu vă îndemn pe toți telespectatorii, radioascultătorii să nu ratați ocaziile, ele sunt rare, din păcate, și din cauza COVID-ului, să nu ratați ocaziile să vedeți ceea ce este accesibil, totuși este la distanța minimă pe care o puteți face.

Larisa Turea: „La distanța de un click, pentru că se pot comanda bilete online.”

Europa Liberă: Da, vă luați bilete la iTicket și faceți drumul până la sediul Teatrului „Eugѐne Ionesco” sau al Teatrului Național din Centru, ca să aflați că arta asta chiar este foarte importantă, dacă aveți grijă de igienizarea minții, a creierului, a sufletului, pe seriale și YouTube-uri, și concerte reușiți, o să dea buzna peste voi fără voia domniilor voastre. La teatru trebuie să faceți un mic efort ca să gustați arta asta și mai convingător decât Petru Vutcărău nu cred că pot să vă spun, dar noi o să revenim neapărat, cu prima ocazie, vă spuneam, când o să fie ministrul și după aia cu alte premiere, cu alte apariții. Și încă o dată mulțumim pentru că v-ați ambiționat să intrați în pielea lui Lear...

Larisa Turea: „Și reuniunea continuă...”

Europa Liberă: Și reuniunea continuă. Până apare emisiunea asta, sper că mai au timp să se ducă oamenii la spectacole și vă zic pe curând.

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi, la care au participat Larisa Turea și Petru Vutcărău. Ne reauzim peste o săptămână. Până atunci, zilnic, dimineața și seara ne puteți asculta pe frecvențele de radio cu care v-ați obișnuit sau, la orice oră, pe internet. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care negreșit o vom lua de la capăt. Pe curând!