Мы в Telegram
Добавить новость
123ru.net
World News in Romanian
Сентябрь
2021

Acțiuni caritabile în sprijinul îngrijirii paliative

0
Acțiuni caritabile în sprijinul îngrijirii paliative

25 de cicliști și un traseu de 440 de km parcurși în patru zile. Acesta ar putea fi titlul generic al unui eveniment sportiv cu motivație caritabilă. Participanții înscriși în cursă și-au propus să adune donații de cel puțin 500 de euro, ce vor fi direcționați pentru sprijinirea îngrijirii paliative, care intervine atunci când pacienții cu boli incurabile nu mai răspund la tratament.

Amatorii de ciclism au încheiat, de curând, cea de-a șasea ediție a Hospice Bike Tour, așa cum se identifică cursa caritabilă, și au reușit să adune donații care echivalează cu 1300 de vizite paliative, menite să controleze durerea și să sprijine emoțional bolnavii în faze terminale.

Pentru Aliona Rotaru înscrierea în cursă a fost o provocare la început, apoi s-a transformat în atașament față de cauza de sprijin a îngrijirii paliative, iar anul trecut a simțit pe propria piele efectul acestor sevicii, atunci când bunica sa nu mai putea fi ajutată de medicina tradițională:

„Atunci am simțit ce înseamnă când omului, în câteva clipe, au știut ce să-i facă, au știut să o ajute. Desigur, este foarte dureros, pentru că înțelegi că dacă a ajuns omul acolo, înseamnă că el pleacă, că el te părăsește câte un pic. Acolo ea a mai trăit două săptămâni, însă a trăit fără durere. Noi am beneficiat de aceste servicii gratuit, dar ele, de fapt, sunt foarte, foarte scumpe. Deci, sub pretextul unei curse curajoase, o aventură educăm mai multă lume. Peste 20 de cicliști află despre îngrijiri paliative chiar în tur și atunci tot mai multă lume află și despre necesitatea ca oamenii care suferă de boli incurabile și au suferințe majore să fie ajutați.”

Rețeaua Hospices of Hope Moldova, cea care a organizat evenimentul caritabil oferă îngrijiri pentru bonavi incurabili din regiunile Ocnița, Orhei, Soroca și Taraclia. Costul serviiciilor este asigurat în cea mai mare parte de Compania Națională de Asigurări în Medicină, însă rămân cheltuieli consistente în cazul cărora se mizează pe donații individuale și suport din partea oamenilor de afaceri, a misiunilor diplomatice. Cu fiecare ediție, vizibilitatea evenimentelor caritabile crește și implicit, tot mai mulți oameni află despre îngrijirea paliativă și decid să sprijine aceste servicii.

Așa se întâmplă și în cazul Cupei Anuale la Fotbal, eveniment organizat de „Hospice Angelus”, fundație care a pus bazele îngrijirii paliative în Republica Moldova. Turneul din acest an se va desfășura pe 25 septembrie, echipele participante, de la companii locale, internaționale sau ambasade urmând să facă donații pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciilor de îngrijire paliativă, ne-a spus Cristina Boboc, responsabilă de comunicare și colectare de fonduri în cadrul fundației. Ea atrage atenția că pe teritoriul țării sunt circa 28 de mii de persoane care au nevoie urgentă de asemenea îngrijiri iar în același timp se cunoaște încă puțin despre șansa acestora de a avea o viață demnă:

„De aceea, facem tot posibilul ca să punem în lumină segmentul acesta al medicinei, să vorbim cât mai mult, să explicăm că, de fapt, îngrijirea paliativă reprezintă suportul și sprijinul pe care îl obține o persoană care suferă de o maladie incurabilă avansată sau progresivă, în fază terminală. Familia, când are un bolnav atât de grav acasă este foarte speriată, stresată, panicată, nu știe cum să procedeze, nu știe cum să-i diminueze durerile și în cazul acesta venim noi. Noi alinăm durerea, noi vorbim cu pacientul și familia, oferim sprijin informațional, pe domeniul medical, cum trebuie corect îngrijit un pacient care suferă de o boală incurabilă în stadiu final.”

La Orhei, pentru că există o organizație locală „Aripile Speranței” care oferă asistență zilnică pentru pacienții incurabili, spune directoarea Victoria Tintiuc, există și solicitări la care nu pot reacționa imediat:

„Medicii din secțiile spitalicești știu despre noi și direcționează pacienții, inclusiv prin transmiterea informației de la unul la altul. Mulți stau în așteptare cu mare nerăbdare, pentru că uneori sunt cazuri grave, dar la noi sunt ocupate, de exemplu, toate asistentele medicale și nicidecum nu putem să luăm mai mulți.

Noi acordăm nu numai servicii medicale, dar și suport psiho-emoțional, asistență socială, asistență spirituală. Doar dacă sunt folosite în complex, toate aceste componente ale îngrijirii paliative, ele dau un efect bun. Ne dăm foarte bine seama cât de mult contează comunicarea cu pacienții, cât de mult contează suportul acesta psiho-emoțional”

Numărul persoanelor care ajung în serviciiile de îngrijire paliativă este în creștere, totuși regretul specialiștilor din domeniu este că în afara asistenței rămân încă mulți pacienți. Se întâmplă din necunoștere, dar și din lipsă de fonduri pentru a acoperi toate necesitățile. De asta, organizațiile specializate încurajează donațiile, inclusiv prin mecanismult oferit de stat, cum este direcționarea a 2 la sută din impozitul pe venit. Fundația „Hospice Angelus” anunță, de altfel, că în acest an suma s-a triplat față de anul trecut, ceea ce reprezintă o motivare pentru toți cei care vor să contribuie la susținerea fundației.






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин: В столице открыт сезон фонтанов


Спорт в России и мире
Москва

В Москве завершился Кубок России по спортивному программированию


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Потапова проиграла Фернандес во втором круге турнира WTA в Мадриде


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Жёсткие экологические требования решат инновационные энерготехнологии





Путин в России и мире
Москва

Путин поздравил Леонида Рошаля с днем рождения


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Это - война: литовские беспилотники попытались атаковать Минск




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире
Москва

Продюсера Reuters арестовали за публикацию материалов на YouTube-канале «НавальныйLIVE»



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Анастасия Ивлеева

Суд рассмотрит 25 апреля протокол на Ивлееву за дискредитацию ВС России



Москва

В Коломне утвержден предмет охраны объекта культурного наследия

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net