Добавить новость
123ru.net
World News in Romanian
Сентябрь
2021

Operațiunea evacuării americane din Afganistan: cine a plecat în primul rând, cine urmează

0
Circa 2.500 de angajați ai ambasadei americane în Afganistan s-au aflat între cei 120.000 pe care Statele Unite i-au evacuat din acea țară, înaintea retragerii. Dar – în conformitate cu declarațiile purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat – numeroși aliați ai Americii au fost lăsați în țară. Între aceștia și circa 2.000 de persoane care lucrau pe contract cu ambasada și familiile acestora, mulți dintre aceștia lucrând cu reprezentanța diplomatică de peste zece ani. Vorbind despre această situație, adjuncta secretarului de stat Victoria Nuland a ținut să-i asigure pe cei lăsați în Afganistan că siguranța lor este o preocupare majoră a administrației.


Președintele Biden a spus că operațiunea de evacuare, pe ansamblu, a fost un mare succes, recunoscând însă că afgani considerați vulnerabili și care se calificau pentru evacuare nu au putut fi ajutați. Între aceștia se numără studenți și absolvenți ai Universității Americane din Afganistan, precum și forțe speciale afgane, care au luptat alături de militari americani.




Între cei care au reușit să scape se numără 5.500 de americani, mii de cetățeni și diplomați ai unor țări aliate, și mii de afgani care au lucrat ca translatori și în alte poziții. Planurile de evacuare au fost făcute cu mult înainte de căderea Kabulului, dar s-au dovedit ineficace în condițiile în care talibanii au preluat puterea mai repede decât de anticipa. Oficialități americane nu s-au așteptat ca președintele Ashraf Ghani să părăsească țara atât de repede.


Secretarul de stat Tony Blinken a spus că evacuarea aeriană e acum încheiată, dar că se depun eforturi pentru a-i ajuta pe cei care încă trebuiesc evacuați. Cei cu legături cu Universitatea Americană din Afganistan sânt considerați cu risc ridicat, din cauza aversiunii talibanilor față de această instituție pe care au și atacat-o la un moment dat, dar personalul și studenții nu s-au aflat pe lista prioritară a Statelor Unite pentru evacuare.


Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să se refere la cazuri specifice, spunând doar că pentru evacuare au fost vizate persoanele considerate cu riscul cel mai ridicat, între care femei și fete, ziariști și membrii ai unor minorități etnice. 




 





Загрузка...


Губернаторы России

Спорт в России и мире

Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса

Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире




Путин в России и мире

Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.






Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...





Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net