Ipocrizia „standardelor europene”: PAS critică la Chișinău ceea ce în Japonia este mândrie națională

Există o țară care a înțeles că secretul unui oraș lună nu stă în angajarea a mii de oameni care să măture prin cartiere, ci în educația primită încă de pe băncile școlii. Vorbim despre Japonia, unde conceptul de „Souji” (curățenia) este parte integrantă din programă și se practică zilnic. Imediat după prânz, în fiecare școală japoneză, elevii și profesorii își unesc forțele pentru a face curat, deoarece instituțiile nu au personal de serviciu dedicat. Cu mătura, cârpa și mopul în mână, copiii își curăță clasele, holurile și spațiile comune, învățând că ordinea este o responsabilitate colectivă. Acolo, micuții nu sunt „exploatați”, ci sunt învățați că spațiul public este o extensie a propriei case, dezvoltând astfel un respect sacru pentru munca manuală și pentru bunul comunității.

Din fericire, acest spirit a ajuns și pe străzile Chișinăului. Din păcate, a fost întâmpinat cu obișnuitul cor de critici politice sterile.

Peste 60.000 de elevi, părinți și profesori s-au mobilizat recent în campania „Marea Curățenie de Primăvară”. O cifră impresionantă, care ar trebui să ne dea speranță.

Este de o ipocrizie cruntă să invoci zilnic „standardele europene”, dar să critici exact procesul prin care se clădește o societate europeană: implicarea civică. Reprezentanții PAS au ales să atace procesul, căutând nod în papură unor acțiuni care, în esență, unesc comunitatea. Se pare că pentru unii politicieni de la guvernare, binele este acceptabil doar dacă poartă ștampila partidului lor. Când nu e ideea lor, devine brusc „populism” sau „exploatare”. Să critici copiii care învață să-și iubească orașul prin fapte, nu prin postări pe Facebook, denotă o deconectare totală de realitatea de pe teren.

Orașul se curăță cu mâinile celor care îl iubesc, nu cu vorbele celor care îl folosesc doar ca trambulină electorală. Modelul japonez ne învață că un cetățean care a strâns o dată un gunoi de pe jos, nu va mai arunca niciodată altul. Iar asta e o lecție de viață pe care niciun discurs politic nu o poate înlocui.