Добавить новость
123ru.net
World News
Сентябрь
2023

Nicu Popescu, într-o vizită de lucru la Lisabona: „Mizăm pe suportul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an”

0
Timpul 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, a efectuat o vizită de lucru la Lisabona, Portugalia, unde a discutat despre relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Portugalia și a relatat punctual despre progresele țării noastre în procesul de integrare în marea familie europeană, transmite Jurnal.md.

Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Portugaliei, João Gomes Cravinho. Oficialii au vorbit despre modalitățile prin care Republica Moldova poate fi susținută în continuare, atât pe calea reformelor, cât și pe calea aderării la Uniunea Europeană. Ministrul Nicu Popescu a exprimat, de asemenea, dorința noastră de a fortifica relațiile politice, economice, comerciale și culturale și a semnat două acorduri, unul economic și altul în domeniul educației, de care vor beneficia cetățenii ambelor state.

Procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și progresele noastre în ceea ce privește implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene au fost subiectele centrale discutate în întrevederea cu Tiago Antunes, secretarul de stat pentru afaceri europene al Portugaliei. În context, vicepremierul Nicu Popescu a declarat că mizăm pe suportul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an.

„Am avut o întrevedere și cu Adão Silva, vicepreședinta Parlamentului Republicii Portugheze, cu care am discutat despre parcursul nostru european, consolidarea relațiilor economice și modalitățile de intensificare a cooperării dintre legislativul de la Chișinău și cel de la Lisabona.

De asemenea, vicepremierul a oferit un interviu pentru publicația „Diario de Noticias”, în cadrul căruia a vorbit despre procesul de aderare al țării noastre la UE, dar și despre reformele pe care le implementăm.

„Am evidențiat faptul că Uniunea Europeană reprezintă un proiect fundamental pentru promovarea păcii și a democrației și că Republica Moldova progresează decisiv în eforturile de a-și întări ancorarea în familia europeană”, a mai adăugat Nicu Popescu.






Загрузка...


Губернаторы России

Спорт в России и мире

Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса

Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире




Путин в России и мире

Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.






Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...





Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net