Добавить новость
123ru.net
World News
Июль
2023

Coreea de Sud și NATO au stabilit un nou cadru de cooperare în 11 domenii

0
Timpul 

Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au stabilit marţi un nou cadru de cooperare în 11 domenii, de la apărarea cibernetică sau antiterorism până la tehnologiile emergente, a anunţat Biroul prezidenţial al ţării asiatice, citat de Agerpres.

În timpul întâlnirii lor de la Vilnius, în Lituania, unde se desfăşoară până miercuri summitul NATO, Yoon şi Stoltenberg au aprobat adoptarea Programului de Parteneriat Adaptat Individual (ITPP), care sporeşte cadrul de cooperare bilaterală semnat între Coreea de Sud şi alianţă în 2012.

Pe baza ITPP, cele două părţi au convenit să poarte discuţii regulate de lucru şi la nivel înalt pe teme politice şi militare şi să promoveze participarea Seulului la discuţiile NATO ”privind tehnologiile emergente, apărarea cibernetică şi tehnologiile hibride”, potrivit unui comunicat al Biroului prezidenţial.

De asemenea, se solicită înfiinţarea unui organism consultativ pentru a consolida capacităţile comune de luptă împotriva terorismului şi participarea Seulului la exerciţii de combatere a terorismului, precum şi la grupuri de lucru în acest domeniu.

Precedentul acord bilateral din 2012 stabilea cooperarea în şapte domenii, cum ar fi neproliferarea, interoperabilitatea sau ajutorul în caz de dezastre, în timp ce ITPP îl extinde la 11 şi îmbunătăţeşte dialogul pentru ”promovarea înţelegerii comune cu privire la ameninţările comune”.

”Într-un moment în care securitatea în jurul Atlanticului şi Indo-Pacificului nu poate fi înţeleasă separat, este mai important ca niciodată să existe o cooperare strânsă între naţiunile din această regiune, precum Republica Coreea (numele oficial al ţării), Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi NATO”, a declarat Yoon în timpul reuniunii, potrivit textului, referindu-se la cele patru ţări din regiune invitate la summit.

La rândul său, Stoltenberg a subliniat că ”ceea ce se întâmplă în Indo-Pacific contează pentru Europa şi viceversa”.

Preşedintele sud-coreean a explicat, de asemenea, planul guvernului său de a înfiinţa un centru internaţional pentru exerciţii cibernetice până în 2027 şi că se aşteaptă la o cooperare strânsă între acest organism şi Centrul de excelenţă NATO pentru apărare cibernetică.

Yoon a reafirmat sprijinul Seulului pentru Kiev în războiul împotriva Moscovei, iar cei doi au discutat şi despre programele de arme de distrugere în masă ale Coreei de Nord.

În acest sens, ”secretarul general Stoltenberg şi-a reafirmat sprijinul pentru eforturile guvernului sud-coreean în vederea denuclearizării complete a Coreei de Nord şi a unei păci durabile în peninsula coreeană”, se mai arată în comunicat.






Загрузка...


Губернаторы России

Спорт в России и мире

Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса

Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире




Путин в России и мире

Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.






Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...





Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net