Curriculum vitae: De la căutarea lui Marx la despărțirea de Marx. Episoade dintr-un itinerariu spiritual (II)

 


Prin 1980, cam cu un an înaintea plecării mele din România comunistă, am mers într-o seară, cu Stelian Moțiu, la Mircea Iorgulescu acasă. Mă remarcase, voia să mă încurajeze să public şi în revistele literare consacrate. Din cauza unui decret imbecil din 1974, n-am putut rămâne asistent la secția de sociologie de la Facultatea de Filosofie a Universității din Bucureşti. Am aterizat la un „laborator” de cercetări sociologice urbane care ținea la început de Institutul „Proiect—Bucureşti”. Nu mă interesa câtuși de puțin cercetarea empirică. Am fost coleg acolo cu Dorel Abraham, Alin Teodorescu, Radu Ioanid, Mihai Milca, între alții. N-am deținut nicio funcție în aparatul ideologic, n-am făcut parte din nomenclatură, n-am fost angajat în presă. Am făcut unele concesii prin citarea „documentelor de partid”, parte din ritualurile de supraviețuire intelectuală ale vremii, dar nu am pactizat cu sistemul prin bine răsplătiți ditirambi. Nu mai puteam suporta fariseismul impus pe toate căile, umilirea continuă la care eram supuși, dedublarea, înjosirea subiectivității.


Mi-am susținut doctoratul în 1980 cu o teză intitulată Revoluție şi Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt şi radicalismul de stânga contemporan. Ideea esențială era izomorfismul dintre paradigma hegeliano-marxistă a anilor ’20 și viziunea utopic-apocaliptică a Noii Stângi. Sugeram că se poate imagina o renaștere a ceea ce Hegel a numit conștiința nefericită, o resurecție a negativității istorice. Scriam despre stalinism ca dictatură neo-caligulară. Am semnat contractul pentru publicarea tezei în colecția „Idei Contemporane” de la Editura politică. Evident, odată cu plecarea mea din țară, proiectul a devenit caduc. Eram, pe atunci, marxist critic, puternic înclinat spre metafizica febrilă a unor Lukács, Karl Korsch, Ernst Bloch, Gramsci. Prima parte din ceea ce aș numi ale mele operationes spirituales a însemnat drumul către Marx (parafrazez titlul unui faimos eseu al lui Georg Lukács). A doua, drumul dinspre Marx, ori, mai limpede spus, despărțirea de Marx prin descoperirea şi îmbrățișarea liberalismului.


Am ajuns în Statele Unite în septembrie 1982. Între septembrie 1981 şi mai 1982, am locuit la Paris, am audiat cursuri, l-am auzit pe Raymond Aron, am citit enorm. Apoi, câteva luni, am trăit la Caracas, în casa mătușii mele Sofia Ímber, directoarea Muzeului de Artă Contemporană, şi a soțului ei, faimosul gânditor politic Carlos Rangel. Acolo am citit cărți de Isaiah Berlin, Karl R. Popper, Robert C. Tucker. Şi tot acolo am ascultat tangourile cântate de Carlos Gardel.


Între 1983 şi 1990 am lucrat la un think-tank din Philadelphia, Foreign Policy Research Institute. Omul care m-a ajutat mult la începutul carierei mele americane a fost regretatul politolog Michael S. Radu; am scris apoi o carte împreună despre mișcările revoluționare din America Latină. Începând din 1985, am predat la Universitatea Pennsylvania. În 1988, mi-a apărut la editura londoneză Routledge prima carte în engleză, The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe. The Poverty of Utopia. Scrisesem de-acum articole şi studii pe teme legate de dialectica deziluziei şi destinul marxismului în regimurile de tip sovietic în reviste precum Praxis International, Telos, Problems of Communism, Survey. Scriam aproape săptămânal la Europa Liberă, colaboram şi cu celelalte posturi vestice. Am fost redactor al revistei alternative de cultură Agora, condusă de Dorin Tudoran. Influențe importante din acei ani: Ágnes Heller, Ferenc Fehér, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alvin Z. Rubinstein, Ghiță Ionescu, Mihai Botez, Ken Jowitt, Daniel Chirot, Jean-François Revel, Carlos Rangel, Virgil Nemoianu, Matei Călinescu.