Sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus în România la Castelul Peleș
Un comunicat de presă al Parlamentului R. Moldova a precizat luni că la Sinaia va fi prezentă o delegație compusă din trei fracțiuni: democrată, liberală și popular-europeană. Președinția de la Chișinău va fi reprezentată la funeralii de Corneliu Popovici, consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării. Primarul suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, aflat sub control judiciar, a primit și el dreptul de a pleca în România pentru a participa la funeralii, în pofida obiecțiilor procurorului de caz, Dumitru Robu .
Miercuri seară, sicriul Regelui Mihai va fi dus la Bucureşti şi va fi depus în Sala Tronului de la Palatul Regal. Miercuri seară, joi și vineri, publicul va putea aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Sâmbătă, după slujba de la Catedrala Patriarhală, va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş.
