123ru.net
EuropaLibera.org
Март
2021

CC a decis: Farmaciile mobile sunt neconstituționale

0
CC a decis: Farmaciile mobile sunt neconstituționale

Curtea Constituţională a R. Moldova a analizat joi legi aprobate de Parlament în faimoasa ședință din 16 decembrie, una neobișnuit de productivă, și ulterior criticată pentru viteza ei de partenerii de dezvoltare ai Moldovei. Legislația examinată joi de instanța condusă de Domnica Manole s-a referit și la medicamente și farmacii.

Înalta Curte a declarat neconstituționale modificările legislative care reglementau, între altele, instituirea farmaciilor mobile, livrarea la domiciliu a medicamentelor persoanelor cu dizabilități severe, modificarea stabilirii prețului la medicamente şi prescrierea lor electronică.

Magistrații au constat că aceste modificări implică cheltuieli bugetare suplimentare şi au fost aprobate, contrar Legii Supreme, în lipsa avizului obligatoriu a Guvernului despre impactul bugetar. Astfel Curtea le-a declarat neconstituționale, fără a examina însă şi alte aspecte controversate invocate de contestatarii amendamentelor la legile privind activitatea farmaceutică.

Curtea a fost sesizată de deputați din PD, PAS şi Platforma Da care susţin că îndărătul bunelor intenţii invocate de promotorii acestor amendamente, fracțiunea lui Ilan Șor şi foști democrați transfugi, ar sta interese economice care vin în detrimentul sănătății și siguranței vieții populației. Deputatul Platformei DA Liviu Vovc spune că exista riscul ca așa numitele farmacii mobile să împânzească orașele, mai curând decât satele acolo unde accesul la medicamente este mai problematic.

„Exista şi riscul ca în aceste rulote, în aceste maşini să se vândă şi medicamente contrafăcute. E clar din start că este un interes ascuns, un interes financiar, electoral, în detrimentul sănătăţii cetăţenilor. Un alt lucru era ca în magazine, în benzinării, în farmacii mobile medicamentele să fie vândute de personal instruit, nu de farmacişti care au studiat ani de zile. Aceasta ar fi cauzat o automedicaţie, intoxicări în rândul cetăţenilor şi un interes financiar din partea acestor afacerişti care ar fi fost interesaţi să vândă cât mai multe medicamente, să se îmbogăţească pe spatele şi pe sănătatea cetăţenilor.”

Printre alte propunere buclucaşe e cea ca preţul la medicamente să fie liberalizat, ceea ce ar fi dus inevitabil la majorarea preţurilor, spune deputatul Liviu Vovc. „Iar odată cu majorarea necontrolată a preţurilor oamenii ar fi fost lipsiţi de posibilitatea de a procura astfel de medicamente şi pur şi simplu deveneau şi ei statistică.” Deputatul a menționat şi alte riscuri pe care le comportau amendamentele anulate de Înalta Curte, între care dispariţia medicamentelor ieftine sau a celor compensate de stat.

Modificările la legislația privind activitatea farmaceutică au fost votate în grabă la finele anului trecut laolaltă cu alte legi controversate de către PSRM, fracţiunea Partidului Şor şi foști democrați transfugi. Amendamentele buclucașe şi-au atras imediat critici din partea mai multor entităţi, inclusiv Compania Naţională de Asigurări în Medicină, comunitatea academică de la Universitatea de Medicină şi Asociația Farmaciștilor, care au invocat riscuri grave asupra sănătății oamenilor şi subminarea sistemul farmaceutic existent.

Aplicarea acestor modificări legislative fusese suspendată de Curtea Constituţională până la anunțarea verdictului final cel de a le declara neconstituționale.

Într-o reacţie la decizia Curţii Constituţionale, promotorii iniţiativei, deputaţii din platforma Pentru Moldova care include şi fracţiunea ŞOR, au sugerat că vor readuce pe agenda parlamentară modificări legislative anulate despre care spun că „au menirea de a asigura toți cetățenii cu medicamente de calitate, la prețuri rezonabile, și să le ofere acces la rețete electronice”. Deputaţii din grupul Pentru Moldova critică în comunicatul lor contestatarii inițiativei invocând că aceştia ar apăra în mod evident interesele companiilor farmaceutice, acuzaţii respinse de autorii sesizărilor la Curtea Constituţională.






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин рассказал о достижениях медицины


Спорт в России и мире
Москва

RU.TV превращает Русскую Музыкальную Премию в Мюзикл


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Анастасия Потапова

Потапова всухую обыграла Шнайдер в 1-м круге турнира в Мадриде


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Московскую компанию заподозрили в хищении 103 млн рублей при реализации нацпроекта в Орле





Путин в России и мире
Москва

Тема дня: Путин назвал сохранение духовных ценностей условием укрепления суверенитета


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко рассказал о планах расширения НАТО




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Во Франции назвали бредом слова Зеленского про угрозу Путина Европе


Навальный в России и мире
Москва

Проводивший панихиду по Навальному* священник запрещен в служении



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Александр Розенбаум

Розенбаум разнес "губастых" любителей пластических операций



Москва

Эксперт: ипотеки для инженеров и ученых – хорошее начало «настройки» государственных ипотечных программ

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net