În aprilie se așteaptă o creștere semnificativă a numărului disponibil de vaccinuri
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă la o creștere semnificativă a numărului de vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare/
„Din aprilie încolo, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta şi pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate", a declarat Von der Leyen ediţiilor de luni ale cotidianelor locale Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten.
Şefa executivului european se aşteaptă la „o medie de circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârşitul lui iunie".