123ru.net
EuropaLibera.org
Март
2021

Elena Udrea, cea mai apropiată colaboratoare a fostului președinte Băsescu: 8 ani cu executare

0
Elena Udrea, cea mai apropiată colaboratoare a fostului președinte Băsescu: 8 ani cu executare

Elena Udrea, fosta ministră a Dezvoltării și o apropiată a fostului președinte Traian Băsescu poate părăsi oricând România, în ciuda condamnării de 8 ani pe care a primit-o astăzi, fiindcă măsura controlului judiciar a fost ridicată de instanță.

Elena Udrea are 47 de ani și a fost implicată în mai multe dosare penale în care a fost acuzată de fapte de corupție.

Acum trei ani s-a refugiat în Costa Rica de teama verdictului în dosarul „Gala Bute”, unde în final a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu și tentativă de folosire de documente false pentru obținerea de fonduri europene. Avocații ei au contestat soluția, după ce Curtea Constituțională a decis că au fost ilegale completurile de 5 judecători de la Înalta Curte, fiindcă nu toți membrii completurilor erau trași la sorți. Ca atare hotărârile date înainte de decizia Curții puteau fi anulate, dacă cei lezați sesizau acest lucru. 

Udrea a scăpat deci în acest fel de pedeapsa din dosarul Gala Bute și în toamna anului 2019 s-a întors în România.

În procesul în care a primit astăzi condamnarea de 8 ani, Elena Udrea a fost cercetată alături de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte pentru implicarea lor în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Băsescu din 2009.

În rechizitoriul făcut de procurorii anticorupție se menționează că în campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009 cei vizați în dosar au fost implicați în colectarea unor sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Anchetatorii au pus cap la cap lucrurile și au ajuns la concluzia că Elena Udrea făcea legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie. Elena Udrea conducea în perioada campaniei electorale din 2009 un grup informal  șicoordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale, se mai arată în rechizitoriul procurorilor era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanță

La data faptelor Elena Udrea era ministra Dezvoltării Regionale şi a Turismului și este acuzată că s-a implicat direct în campania lui Traian Băsescu, fiind trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor și a fost condamnată la 5 ani de detenție, iar jurnalistul Dan Andronic, șeful Evenimentului Zilei, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a fost achitat.

Sentințele nu sunt însă definitive și pot fi atacate la Curtea Supremă. În plus, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.

La ultimul termen din proces, care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, DNA a cerut pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani, pentru Ioana Băsescu până la 15 ani, iar în cazul lui Dan Andronic, condamnare cu executare.

În ultimul cuvânt în fața instanței, Udrea a declarat că este nedreaptă și ciudată cererea procurorului anti-corupție: „Sunt nevinovată și am încercat să dovesc că acuzațiile sunt nedrepte și neprobate. Am fost prima și singura de după Ceaușescu care a investit în turismul românesc.” 

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe colaboratorii ei din minister și din teritoriu, precum și pe Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин назначил нового главу Стройкомплекса Москвы


Спорт в России и мире
Москва

Эксперт рассказала, как правильно выбрать одежду для спортзала


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
ATP

Сафиуллин не смог выйти во второй круг турнира ATP в Барселоне


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Швеция хочет ограничить доступ в Балтийское море российским танкерам





Путин в России и мире
Москва

Путин всё знал, но никого не предупредил: Немцы обвинили Москву в прорыве израильского Купола


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Очередные кадровые назначения объявлены в Минске




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Захарова: Западу неинтересны планы Киева по атаке на Крымский мост


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



РЭС

Новосибирские энергетики поделились опытом цифровой трансформации



Москва

В Московском регионе выпало от 10 до 20 мм осадков за день

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net