China/Viitor (II)

În eseul citat mai sus, Robert Kaplan atrage atenția asupra enormei lovituri de imagine cu care s-a soldat episodul global al pandemiei COVID. Succesul aparent sau real dar, în orice caz, excelent propagat mediatic, al metodei chineze a lucrat mai bine decît amenințarea oricărui siloz nuclear sovietic. Nenumăratele complicații, contraziceri și ezitări ale aparatului executiv în țările occidentale lovite de COVID a creat o stare de iritare, a dat apă la moară conspiraționismului și a slăbit grav reputația modului occidental de a face politică aplicată, nu discursivă. Apoteoza a venit odată cu super-harababura (dezastrul – după Der Spiegel) care a înghițit reputația celui mai vast și bine finanțat aparat executiv al Europei: Comisia Europeană. Aparatul de la Bruxelles încearcă din răsputeri să echilibreze situația dar paguba e făcută.

Comparația cu eficiența maximă a modelului chinez a venit aproape involuntar. Curios dar nu inexplicabil, spre deosebire de cazul chinez, succesul atestat al staului israelian în materie de măsuri anti-COVIDa fost citat, fără să devinpă, un reper. Fixația chineză e mult mai veche și fascinantă. În plus, cu toată ironia pe care situația o presupune, rețineri ideologice tradiționale în Vest au micșorat ecoul succesului israelian. Aici se dechide cea mai interesantă pîrtie de alunecare a influenței chineze. Robert Kaplan o descrie cu subtilitate.

Jocul preferințelor și simpatiilor a fost mult modificat în favoarea Chinei de comasarea sau de unificarea globală prin platforme net. Pe de o parte, China e unul din cei mai puternici producători și arbitrii de rețea ai lumii. Pe de altă parte, apariția superclasei entrepenoriale de tip Silliocon Valley a creeat în occident un apetit pentru societăți de uniformitate crescută. Noul patriciat web a început să observe cu interes crescînd succesele Chinei în cuantificarea și coordonarea realității sociale. Brutal spus, nivelarea și comunicațiile fără fricțiuni pe care societatea globală a netului le presupune au făcut din China un exemplu de urmat pentru regizorii de sistem din Occident. John Lloyd, un comentator mereu atent la interacțiunea cu economia și metodele chineze, pune întrebarea pe care nimeni n-o mai socotește de nepus: „E China soluția de viitor?”