UE în 2020: pandemia și „Mutti” Merkel

Ușor de ținut minte, prin simetria sa vizuală, anul 2020 va rămâne în amintiri, deși se tot insistă că e numai bun de uitat. Mai ales economic. Dar și social. Apoi chiar și politic.

Economic mai întâi: este anul care a văzut sectoare întregi ale economiei prăbușindu-se la un nivel istoric de coborât: turismul și sectorul hotelurilor și restaurantelor mai întâi.

Pe plan politic, în Europa, 2020 a văzut revenirea naționalului și restabilirea, fie și temporară, a frontierelor, mai mult decât în timpul crizei refugiaților din 2015. Acesta a fost și rămâne un serios regres al proiectului european. Totuși, în mod doar aparent paradoxal, solidaritatea între națiunile UE, atât de greu pusă la încercare, a rezistat asalturilor cumulate ale pandemiei, Brexit, crizei economice prelungite și tensiunilor interne. Ba chiar, a rezistat și șantajului Ungariei și Poloniei, care prin veto au blocat o vreme planul de relansare a economiilor membrilor UE, grav afectate de Covid.

În final, s-a asistat așadar la o revenire și o întărire a Europei celor 27, în primul rând datorită, cum s-a întâmplat întotdeauna, tradițional, în istoria UE, liderilor Germaniei și Franței, Merkel și Macron.

 

Germania, condamnată să conducă UE

Hazardul a făcut de altfel ca a doua jumătate a anului să fie semestrul în care Germaniei i-a revenit președinția rotativă a UE. Pentru Angela Merkel (Mutti, cum i se spune cu afecțiune, prin antifrază, dat fiind că nu are copii), această președinție UE de 6 luni a Germaniei a fost încununarea carierei sale politice (anul viitor fiind ultimul an al mandatului său final de cancelar).

Germania a preluat Președinția UE în iunie de la Croația, însă această țară care a intrat în UE abia în 2013, lipsită de experiență, s-a arătat depășită de situație.

Așa încât, președinția de șase luni a UE a Croației, acum cu totul uitată, s-a încheiat în iunie fără nicio glorie, din pricina pandemiei. Nimic din ce-și propusese Zagrebul nu s-a putut realiza și succesul final îi revine acum Germaniei, începând chiar cu adoptarea bugetului comun al UE 2021 - 2027 și cu relansarea economiei.

Germania era de altfel condamnată să conducă Europa, cum a scris-o foarte britanicul săptămânal The Economist. Cu Angela Merkel la comenzi și Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, germanii au condus în acest an Europa, în tandem cu Emmanuel Macron. Vreme de șase luni, în a doua jumătate a anului, miniștrii germani și-au împins colegii să semneze legi și să fie solidari.

Anul pandemiei a fost așadar un an german. Același The Economist a rezumat astfel paradoxul german în UE: „De obicei, puterea germană la Bruxelles este echivalentul politic al materiei întunecate: e invizibilă, greu de măsurat, dar se află peste tot. Acum, însă, germanii sunt stele și staruri, strălucind atât de tare că nu-i poți ignora. Dar nu a existat nicio uneltire teutonică pentru a prelua puterea. Von der Leyen își datorează poziția lui Emmanuel Macron, președintele Franței, mai degrabă decât patronajului Berlinului. (Macron a împins-o pe von der Leyen pentru că nu suporta ideea că Manfred Weber, tot un german, ar fi putut să înhațe slujba. Nu este vina lui Merkel că niciun președinte francez n-a câștigat un al doilea mandat de când a venit ea la putere, sau că cei mai mulți premieri ai Italiei n-au reușit să termine măcar un singur mandat. Hazardul calendarului i-a dat Germaniei președinția rotativă. De voie, de nevoie, mâini germane țin acum manetele puterii chiar în momentul în care UE se reface pentru a înfrunta criza covid-19.)”

Angela Merkel a fost șefa guvernului în Germania mai mult timp decât liderii Franței, Spaniei, Italiei și Poloniei luați împreună. Răspunsul comun al ei și al lui Macron adus crizei Covid-19 acel fond de 750 miliarde de euro plătit solidar, prin punerea în comun a datoriilor, a fost un plan pus la punct în Berlin și Paris.

Și așa se face că în vară, după multe summit-uri inutile la Bruxelles și psihodrame colective în care nordicii, în special calviniștii olandezi, nu voiau să dea un șfanț pentru salvarea sudicilor, iată că Macron și Merkel au salvat Europa. Sau ceva pe-aproape. Împotrivirea Ungariei și Poloniei, care nu voiau să accepte condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea democrației, a fost învinsă în decembrie, când li s-a oferit să conteste tot ce nu le convine la Curtea Europeană de Justiție.