Parlamentul R. Moldova va avea săptămâna aceasta două zile de ședințe extraordinare
Potrivit deciziei Biroului permanent, de luni, miercuri, 23 decembrie, deputații se vor întruni în ședință plenară, cu începere de la ora 15:00, pentru a dezbate moțiunea împotriva guvernului premierului Ion Chicu, înaintată pe 16 decembrie de opoziție.
Iar joi, 24 decembrie, începând de la ora 11, va avea loc ședința solemnă pentru învestirea noului președinte al R. Moldova, Maia Sandu, care l-a învins detașat pe președintele în exercițiu, Igor Dodon. În moțiunea opoziției, semnată de 34 de deputaţi, cabinetul Chicu este acuzat că „a eşuat lamentabil” în gestionarea pandemiei şi crizei economice.