123ru.net
EuropaLibera.org
Декабрь
2020

Îndură! Destinul coșmaresc al lui Paul Klee

0
Îndură! Destinul coșmaresc al lui Paul Klee

Paul Klee (n. 18 decembrie 1879–d. 29 iunie 1940) a fost unul din cei mai influenți artiști ai secolului XX. Desenele și picturile lui s-au bazat pe o atitudine umanistă autentică și au avut o calitate poetică intrinsecă. Klee era la curent cu operele unor Francisco Goya, Odilon Redon, James Ensor, Aubrey Beardsley, Toulouse-Lautrec, Honoré Daumier, Gustave Doré, Edvard Munch, Vincent van Gogh, Matisse sau Picasso, însă nu ne este foarte clar nici astăzi cât de mult și câți dintre aceștia i-au influențat opera. A predat vreme de 12 ani și la Bauhaus, mai întâi în Weimar, apoi Dessau, iar în 1932 a ajuns profesor la Academia de Artă din Düsseldorf. Ascensiunea naziștilor la putere l-a forțat practic să se reîntoarcă în Elveția, unde a murit în vara anului 1940.

Născut și decedat în țara cantoanelor, Klee și-a petrecut mare parte a vieții și a studiat în Germania, devenind și unul din cei mai prolifici artiști ai expresionismului german. În muzică, literatură și artele frumoase, expresioniștii au avut mereu tendința de a se ralia cauzelor de stânga, deși nu au făcut-o întotdeauna consistent, iar unii dintre ei—pictorul Emil Nolde, poeții Gottfried Benn și Hanns Johst sau dramaturgul Arnolt Bronnen—chiar au fost la un moment dat atrași de fascism.

În acest context, merită precizat că evoluția lui Klee, cristalizarea angajamentelor sale de stânga (în primul rând, pacifismul), a avut nevoie de timp și, cel mai important, de creuzetul care a fost Marele Război. Prietenul lui Klee, expresionistul Franz Marc, a persistat în ultranaționalismul său, de pildă, și a murit ca un erou pe câmpul de luptă. După 1918, expresioniștii fie s-au întors la o pronunțată critică socială, așa cum au făcut-o Bertolt Brecht sau Kurt Weill, fie la un „nou obiectivism” (Neue Sachlichkeit), precum compozitorul Paul Hindemith sau reprezentanții Bauhaus. Ambele tendințe rămâneau, firește, de stânga.

După ce a luptat el însuși ca soldat al armatei germane în timpul Primului Război Mondial, Klee s-a întors la München, iar opera sa a făcut saltul de la desene la coloratele și mai abstractele picturi în ulei. Un bun exemplu al acestei perioade rămâne Pictura unui oraș cu accente roș-verzi, dar și mai celebrul Angelus Novus, ajuns astăzi la 100 de ani. Acest înger a fost cel care l-a inspirat pe Walter Benjamin să reflecteze la esența istoriei. Desenul în acuarelă, aflat azi la Muzeul Israel din Ierusalim, și-a influențat de-a lungul timpului, în mod decisiv, toți proprietarii și păstrătorii.

Există în opera lui Klee o lume intermediară presărată cu îngeri ca martori ai evenimentelor de pe pământ. Ne-au rămas azi aproape o sută de astfel de picturi sau desene, crochiuri angelice ironice și tragice deopotrivă, tot atâtea motive de apropiere și depărtare. În vremuri de criză existențială, Benjamin s-a întors mereu la Angelus Novus pentru că „Îngerul Istoriei” era simbolul a tot ceea ce pierduse: oameni, dar mai ales lucruri. Pentru el, îngerul a continuat să sălășluiască în lucruri pe care nu le mai avea, chiar și atunci când, forțat să părăsească în grabă Berlinul, a rătăcit desenul vreme de doi ani...

 

După război, faima lui Klee a explodat pur și simplu, mai ales atunci când a fost invitat de Walter Gropius să se alăture profesorilor de la Bauhaus (Weimar, 1920) și să predea principiile și practica artei. Anii lui aici au fost extrem de productivi și a avut expoziții peste tot, inclusiv în Statele Unite (New York, 1924). În 1930, a primit oferta Academiei din Düsseldorf, pe care a acceptat-o în primăvara anului următor. Național-socialiștii aveau să-i forțeze plecarea la Berna, în mai 1933, unde a mai urmat o perioadă de intensă creativitate.

Mai multe sute de tablouri și desene ale lui Paul Klee au fost confiscate de naziști în Germania, iar 17 dintre lucrări i-au fost expuse în Entartete Kunst, expoziția de „artă degenerată” pusă la cale de Adolf Ziegler&co, la München, în 1937. Opera lui Klee a fost ridiculizată cu acea ocazie și considerată de către adepții lui Hitler rodul unui pacient schizofrenic. Klee a încercat să-și ia cetățenia elvețiană în 1939, dar nu a obținut-o în timpul vieții.

Tot în 1933, Klee s-a îmbolnăvit de sclerodermie, însă nu putem reconstitui ultimele faze ale maladiei pentru că nu ne-a lăsat nicio mărturie scrisă cu privire la trăirile sale pe măsura evoluției bolii. Scrisorile pe care le-a trimis după 1933 sugerează prezența sindromului Raynaud, specific pentru sclerodermiști. Diagnosticul exact i-a fost pus abia în 1936 și a consfințit pe scoarța destinului său această păcătoasă boală autoimună. Din 1936 încolo, productivitatea i-a scăzut dramatic, cu o ultimă zvâcnire în 1939, când a reușit să definească peste 1.200 de lucrări. Și-a adaptat tehnica la noua condiție fizică și a folosit din ce în ce mai des pensule mari, în stilul lui Henri Matisse. În mod evident, boala i-a afectat munca și, mai ales, starea psihică. Klee a fost conștient de transformarea fizică profundă prin care trecea. Unul din ultimele sale tablouri este intitulat „Îndură!” (Durchhalten!).

Picturile și desenele anilor din urmă spun povestea dramatică a unei persoane cu o boală dificilă. Ele reflectă senzația de prizonier al unei epiderme dureroase, distrusă de procesul fibrotic al sclerodermiei. În tabloul coșmaresc intitulat „Moarte și foc” (Tod und Feuer), una din ultimele opere ale anului 1940, centrul este ocupat de un craniu alb. Gura și ochii îi sunt compuse din literele cuvântului german pentru moarte (Tod). Colțul din stânga descrie un câmp roșu, cu soarele odihnindu-se în mâna morții. Un om fără trăsături, cu un corp desubstanțializat, pășește înspre moarte și foc. Se prea poate ca artistul să se fi oglindit în acest om minimal, sugerând că boala îl privase deja de toate trăsăturile personale. Moartea i-a apărut atunci ca singura soluție, destinația către care ființa tabloului se îndreaptă fără ezitare...






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин: С 29 апреля по 1 мая парковаться на улицах Москвы можно будет бесплатно


Спорт в России и мире
Москва

Расплата за расточительство! ФК «Оренбург» на домашнем поле уступил ФК «Динамо» (Москва) – 1:2


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Кудерметова выиграла турнир WTA в Штутгарте в парном разряде


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Сенсорный сад с экотропами появится в Бутырском районе Москвы





Путин в России и мире
Москва

Владимир Путин поздравил ветеранов с 50-летием начала строительства Байкало-Амурской магистрали


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

VII Всебелорусское народное собрание: основные заявления Александра Лукашенко




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Во Франции назвали бредом слова Зеленского про угрозу Путина Европе


Навальный в России и мире
Москва

Запрещено в служении проводившему панихиду по Навальному священнику



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Валерий Гергиев

Валерий Гергиев — о судьбе театров после объединения Мариинки и Большого



Москва

Достойная смена

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net