Parascovia Munteanu: „Cred totuși că sistemul continuă să acorde mai multă prioritate hârtiilor (documentelor), decât oamenilor”
Parascovia Munteanu, născută pe 3 martie 1980. Absolventă a Universității de Stat din Moldova, specialitatea Sociologie (anul 2002 licență) și masterat (2003). După 10 ani experiență de muncă, a decis să-și continue studiile de doctorat la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Academiei de Științe din Moldova. În anul 2018 a obținut titlul de doctor în sociologie în domeniul incluziunii sociale. A lucrat cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei, lector la Universitatea de Stat din Moldova, consultant planificare strategică, dezvoltare comunitară, monitorizare și evaluare în diferite proiecte naționale. Începând cu anul 2009, activează în cadrul Asociației Keystone Moldova în calitate de manager de program. Proiectele coordonate de Parascovia contribuie la promovarea drepturilor omului și incluziunii sociale, la consolidarea capacităților organizațiilor societății civile locale și la dezvoltarea politicilor și serviciilor sociale bazate pe cercetarea nevoilor grupurilor vulnerabile și pe standarde de calitate. Promovează dezinstituționalizarea și traiul în comunitate al persoanelor cu dizabilități atât la nivel național, cât și internațional. Crede în schimbarea socială, de aceea se implică în diferite inițiative ale societății civile.
Luni
Ultima zi de toamnă, prima zi din săptămână. Un fel de nostalgie… Timpul, din nou îmi dau seama cât de repede fuge timpul, parcă mai ieri a fost întâi septembrie, un altfel de început școlar pentru băiatul meu și pentru noi, părinții, dar iată-ne la sfârșit de toamnă. O toamnă deosebită, nu aș vrea să o întorc niciodată…
Este luni, un nou început de săptămână, multe ședințe și evenimente. Majoritatea online, dar am și câteva ieșiri cu contact fizic și interacțiune cu oamenii. Doamne, nu m-am gândit niciodată că voi trăi asemenea vremuri, însă pandemia cu Covid-19 ne-a supus și la o astfel de încercare.
Mă bucur că încep ziua frumos. Săptămâna aceasta merg eu să duc fetița mea Delia, 5 ani la grădiniță. Luăm împreună micul dejun, căci asta e tradiția, mâncăm acasă dimineața și seara. Ora 7.50 ieșim repede din casă. Avem 10 minute să ajungem pe jos la grădiniță. După ce îmi las fetița în grija educatoarelor grijulii care întâmpină copii la poartă, echipate cu termometre și dezinfectanți, mă întorc acasă, pe un alt traseu care durează 30 minute în loc de 10. Este timpul care îl dedic pentru mișcarea fizică din dimineața fiecărei zile. Nu reușesc să fac gimnastică, îmi place somnul dimineața și sunt solicitată de copii cu pregătirile pentru școală și grădiniță. Între orele 08.00-08.30 e timpul de mers pe jos, indiferent de vremea de afară. Picioarele mă conduc, căci cunosc deja traseul, iar eu sunt singură cu gândurile mele. Îmi fac planificarea zilei, încerc să analizez unde sunt și ce am de făcut.
La ora 09.00 calculatorul deja conectat, intru în biroul improvizat acasă… începe ziua de muncă. Deschid calendarul din Outlook și văd ce ședințe am planificate pentru azi. Sunt două, dar cred că e suficient, căci mai am de lucrat la niște restanțe de săptămâna trecută. La ora 10.00 ședința cu echipa programului care o coordonez la Keystone Moldova.
Discutăm cu o colegă evenimentul planificat pentru 3 decembrie în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Am planificat un eveniment cu participare doar a vorbitorilor (6 persoane). Colega mă anunță că nu va putea veni, căci este în carantină, fata ei a fost testată pozitiv la Covid-19. Asta este, încercăm să discutăm cu cei care asigură transmisiunea online sa vedem posibilitățile de conexiune a unui vorbitor online.
La ora 14.00 ședința întregii echipe Keystone Moldova de raportare săptămânală și planificare. A durat ca de obicei 2 ore. Din păcate, încă o colegă ne spune că nu se simte bine, astăzi a dat testul și deja mâine va avea rezultatele. Dna doctor din cadrul organizației noastre, care monitorizează persoanele cu dizabilități din serviciile comunitare create de autorități cu suportul Keystone Moldova, de asemenea raportează că avem cazuri de Covid-19 pozitive în trei servicii din cele 14. Îngrijorător…
Îndată după ședință, îmi dau seama că am promis Deliei că astăzi împodobim bradul, astfel încât să avem bradul nostru pentru a aprinde luminițele de 1 decembrie. Scot bradul artificial și toate jucăriile și fug repede la grădiniță… Aleg traseul de 15 minute mers pe jos până la instituția preșcolară. Înapoi ne întoarcem pe traseul de 10 minute, căci fetița mea nu vrea să mergem mai mult, ea arde de nerăbdare să ajungem acasă, mai ales că astăzi este „o zi mare” cum zice ea – împodobim bradul. Este pentru prima oară când împodobim bradul în ultima zi de toamnă. În anii precedenți, obișnuiam să mergem toată familia la inaugurarea bradului din centrul capitalei. Copii aveau emoții deosebite. Noi respectam această tradiție, însă anul aceasta facem excepție, în contextul pandemiei. Riscurile de infectare sunt mari. Încercăm să evităm locurile aglomerate.
Marți
Ziua începe cu rutina zilnică de dimineață: micul dejun și drumul spre grădinița. După 5 minute de mers pe drum, la mijloc de traseu, Delia, fetița mea de 5 ani, s-a oprit în loc și îmi zice:
Mama, stai puțin, am ceva important să-ți spun….
Mă opresc și o cercetez, vreau să înțeleg ce s-a întâmplat. Văd că pe chipul ei dispoziția nu este cea cu care ne-am pornit de acasă.
Nu putem merge la grădiniță căci eu sunt bolnavă. Mă doare capul, cred ca am nasul înfundat și nu pot respira normal. Da, îți zic serios… Și deci, nu mă poți duce așa la grădiniță? Dacă am Covid? Dacă molipsesc alți copii?
Ups… Nu înțeleg nimic ce se întâmplă, cu 5 minute în urmă dispoziție bună și acum mă pomenesc cu așa surpriză. Îmi dau seama că e o șmecherie, astăzi Gabriel are școala online, mi-a zis că nu are prima lecție și l-am lăsat să doarmă mai mult… Cred că aici este motivul. Încerc să o conving să mergem mai departe la grădiniță. Nu-mi reușește. E convinsă că trebuie să ne întoarcem înapoi acasă. Accept, dar negociem câteva condiții: stăm acasă, dar fără ecrane, te joci cu jucăriile și te ocupi un pic în cărți. Îi explic că eu am mult de muncă, în plus trebuie la 14.00 să merg la Europa Liberă pentru a face o înregistrare. Ea îmi amintește că acasă mai este și Gaby, însă eu îi explic căci și el este ocupat cu lecțiile online. Delia îmi promite că ziua va fi fără TV sau calculator și chiar va dormi la amiază (promisiune care niciodată nu este îndeplinită).
Abia după ce am ajuns acasă, am înțeles care a fost motivul adevărat, bradul. Noi am reușit luni seara să-l împodobim, dar mai mult nimic, căci trebuia să mergem la culcare. Delia avea planuri grandioase, de a-și face colibă lângă brad și să se joace cu jucăriile ei preferate. Și eu m-am liniștit că nu a fost nici un fel de durere de cap și nas înfundat. Impactul mass-mediei și al mesajelor cu privire la prevenirea și controlul Covid-19 asupra comportamentului copilului (cum îi convine).
Încep ziua de muncă cu email tare neașteptat. Sunt informată că Delegația Uniunii Europene a selectat aleatoriu un proiect care îl coordonez pentru un audit mai special, suplimentar la cel obișnuit. Bună noutate. În luna septembrie am terminat de trimis documente și de răspuns la întrebări la un alt audit a unui proiect finalizat în aprilie 2019. Ne iubesc pe noi auditorii, de suntem iarăși selectați aleatoriu. Sunt sigură că avem toate actele în regula, dar oricum sunt un pic frustrată căci acum la sfârșit de an, perioadă în care avem multe activități planificate, mai vine una neplanificată. Si eu credeam că termin cu toate cozile din anul acesta și intru în anul 2021 fără restanțe.
Negociez cu Gaby, fiul de 13 ani, să aibă grijă de sora mai mică pentru maxim 1,5 ore, timp în care trebuie să ajung la Europa Liberă pentru a înregistra interviul cu dna Valentina Ursu. Acceptă, doar cu condiția că eu sunt înapoi la 15.30, căci el are olimpiada la istorie (tot online). Sunt de acord caci nu am alte soluții.
Ajung la Europa Liberă exact la ora 14.00. Îmi apar ceva emoții, nu înțeleg de ce, dar în scurt timp îmi dau seama căci nu am avut timp să fac niște notițe cum structurez mesajul care îl am a transmite. Sunt emoții de moment, văd că doamna Valentina ține niște foi în mână, deja e mai bine. Ea are întrebările, iar eu sunt sigură că voi găsi răspunsurile potrivite. Mulțumită după, am reușit să abordăm în discuții mai multe aspecte ce țin de drepturile persoanelor cu dizabilități. Multe au rămas de discutat, cred că nici 5 ore nu ne-ar fi fost de ajuns. Dar am un angajament, trebuie sa ajung acasă la 15.30. În plus, vreau să recuperez cele 30 minute de mers pe jos care nu le-am făcut dimineața.
Întoarcerea spre casă o fac pe jos prin parc, mergând în jos pe strada pietonală. Multă lume în mișcare, de parcă nu ar fi stare de urgență. Mă gândesc că aglomerația din centru se datorează sărbătorii de azi, Ziua Marii Uniri, este 1 Decembrie, totuși. Deodată îmi vine un gând: poate în fiecare zi e aglomerație la această oră? Eu nu am de unde să știu, căci nu am mers prin centrul capitalei în timpul zilei, de tare mult timp… Acasă am ajuns la timp, era 15.20.
Seara a urmat o cină mai specială în familie cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2020, Ziua Marii Uniri. Sărbătorim această zi, deoarece suntem toți membrii familiei și cetățeni români și ne mândrim cu asta. După cină am avut și partea festivă de aprindere a luminițelor de pe brad și la geamuri. Bucuria copiilor a fost enormă. A fost diferit decât în alți ani, dar frumos, căci a fost acasă.
Miercuri
Am revenit la regimul normal de dimineață. Astăzi Delia mi-a confirmat că se simte bine și evident mergem la grădiniță. Sunt atâtea de povestit la prietenele ei de la grădiniță. Delia a schimbat repede jucăriile din rucsac, căci nu mai sunt de sezon. Astfel, locul hamsterului și al cățelușului l-a luat acum un Moș Crăciun și un ren. M-am bucurat că are un așa spirit de gândire.
După ale mele 30 minute de mers pe jos și discuții cu mine însămi, îmi dau seama că am o zi plină de ședințe online. Deja sunt obosită de ele, deși la începutul pandemiei mi se părea o oportunitate și vedeam mai multe avantaje, decât dezavantaje. Acum însă, încep să-mi schimb părerea. O ședință online pe zi, e bine, dar când sunt 2-3 cu durată mai mare de o oră, deja devine extenuant.
Prima ședință cu partenerii Keystone Moldova din societatea civilă și din partea autorităților și instituțiilor publice. Discutăm astăzi despre situația copiilor care sunt născuți de femeile cu dizabilități intelectuale și psihosociale din instituțiile rezidențiale. Un subiect sensibil. Sunt încălcate drepturile atât a femeilor cu dizabilități, cât și a copiilor acestora. Ambele grupuri sunt la întreținerea statului, numai că în instituții separate. Încerc să-mi expun părerea că resursele statului oricum sunt planificate și utilizate pentru aceste persoane. De ce nu re-gândim sistemul de servicii? De ce este atât de rigid? De ce nu facem adaptări la nevoile persoanelor? Un simplu calcul arată că resursele deja disponibile pentru întreținerea mamei într-o instituție și a copilului în altă instituție ar fi suficiente pentru oferirea suportului pentru cuplu mamă-copil într-un serviciu maternal sau într-o locuință în comunitate cu oferirea asistenței personale. Ambele recomandări sunt privite sceptic de către prestatorii publici care încearcă să mă convingă că sunt necesare a fi modificate multe documente pentru a putea dezvolta asemenea servicii. În plus, există mari riscuri ca femeile cu dizabilități intelectuale și psihosociale să îngrijească de copii proprii căci nu au abilități. Nu sunt de acord cu această poziție. Cred totuși că sistemul continuă să acorde prioritate hârtiilor (documentelor), decât oamenilor. Deși ședința durează deja 3 ore, eu nu văd lumina din capătul tunelului. Degrabă nu cred că voi vedea copiii (0-3 ani) despre care am discutat azi alături de mamele lor în condiții sigure și cu suportul necesar.
În a doua jumătate a zilei, o altă ședință online. De această dată la nivelul autorităților publice din municipiul Chișinău. Componență diferită, dar probleme similare. Nu avem servicii, nu avem bugete căci nu avem documentele necesare pregătite și aprobate, nu avem o analiză a datelor concrete a copiilor cu dizabilități din serviciile de plasament din municipiu, a copiilor și adulților din Chișinău plasați în instituțiile rezidențiale din republică. Același gând, aceeași îngrijorare: cifrele și ”hârtiile” mai presus decât viața omului.
După ora 18.00 primesc notificare căci am eveniment în 30 minute: Conferința Statelor care au semnat și ratificat Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (COSP13#CRPD). Anul trecut am participat la COSP 12 la New York. Anul acesta am făcut înregistrarea online. Îmi fac un ceai și mă pregătesc pentru cea de a treia ședință online. O zi lungă și obositoare.
Joi
În această zi dimineața a decurs ca de obicei, nu am avut surprize. După grădiniță am mers la Centrul de Instruiri Keystone Moldova, unde am avut planificată o masă rotundă organizată în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu scopul de a promova Serviciului de asistență gratuită pentru persoane cu dizabilități - mecanism de prevenire și reducere a situațiilor de încălcare a drepturilor. Evenimentul este transmis direct online și trebuie să merg mai devreme să mă asigur că totul este pregătit până vin reprezentanții ministerului.
Evenimentul a decurs normal. Am rămas mulțumită, cu excepția faptului că nu am avut discuții și întrebări cum se obișnuiește la o masă rotundă. În sală am fost doar noi, vorbitorii. Publicul de după ecrane nu ne-a adresat întrebări… Dificil pentru mine de prezentat mesaje unui public care nu-l vezi, care nu îți răspunde.
În data de 3 decembrie 2020 , Parlamentul Republicii a făcut istorie. O istorie tristă. Am discutat un pic cu colegii despre acest eveniment, despre protestul din fața Parlamentului pe timp de pandemie și m-am întors spre casă, pe jos, cu o tristețe în suflet.
În a doua parte a zilei, o altă ședință online, în calitate de membru al Grupului de lucru abilitat prin Ordinul Ministrului sănătății, muncii și protecției sociale să examineze solicitările de plasament în instituțiile rezidențiale. Astăzi avem în agenda trei cazuri de instituționalizare a trei copiii mici 0-3 ani și o mamă minoră 15 ani și toate cazurile foarte complicate. Mă întreb: Doamne ce se întâmplă în societatea noastră? De unde atâta violență? Atâta nepăsare? Atâta sărăcie? Seara am avut nevoie de o plimbare în jurul lacului din vecinătate, pentru a mă pregăti de somn. Simt că unele cazuri discutate zilele astea, nu pot dispărea atât de repede din capul meu. Încerc să stabilesc limite.
Vineri
Ziua de vineri este iubită de toți membrii familiei. Vine sfârșitul săptămânii. În drum spre grădiniță discutăm cu Delia planurile de week-end.
În prima parte a zilei, particip la un atelier de validare a unui raport de evaluare a unei organizații donatoare din țară și venim cu recomandări pentru actualizarea planului de acțiuni pentru 2021-2022. Un exercițiu foarte bun care a adunat actori din mai multe domenii. Grupul de participanți destul de divers și reprezentativ. Mi-a plăcut abordarea, cu adevărat participativă.
În a doua jumătate a zilei, ședința Grupului de lucru creat prin Ordinul Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu scopul de a elabora și consulta Planul de pregătire și răspuns la infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19) pentru instituțiile de asistență socială, document foarte important pentru prestatorii de servicii.
La sfârșit de săptămână, pe lângă ședințe, dedic măcar câteva ore activităților de management. Analizez planul de săptămâna aceasta, solicit colegelor să completeze tot planul lunar. Realizez că nu am reușit pregătirea pachetului de documente pentru a participa la licitația anunțată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru contractarea serviciilor de consultanță pentru gestionarea Serviciului de asistență telefonică gratuită. Trebuie neapărat să o facem. Mai avem câteva zile până la termenul limită care este 08.12.2020.
La ora 18.00 iar am notificare căci particip la Conferința Statelor care au semnat și ratificat Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (COSP13#CRPD). Astăzi va fi eveniment organizat de Keystone Human Services și Inclusion International. Particip să susțin online colegii mei, cu atât mai mult că în cadrul panelului de astăzi seara Consolidarea familiilor va fi prezentată și experiența unei persoanele cu dizabilități dezinstituționalizate cu suportul Keystone Moldova, din echipa căreia fac parte și eu. Mă bucur foarte mult pentru M.A. că de când locuiește în comunitare a devenit soț și tată a unei fetițe extraordinare. Închei săptămâna cu emoții pozitive și impresii plăcute de la eveniment. Colegii mei au reușit și de această dată să fie cei mai buni!