București: Institutul Cantacuzino a produs doar 942 de flacoane din suplimentul pentru întărirea imunității
Institutul Cantacuzino de la București a scos pe piață miercuri doar 942 de flacoane din suplimentul alimentar OROSTIM-HV- care ar întări sistemul imunitar. Potrivit Hotnews.ro, care citează Ministerul apărării de la București, ritmul maxim de producție pe care îl poate asigura institutul cu capacitățile pe care le are este, la acest moment, de 1000 de flacoane la un interval de 10-14 zile. Ministerul apărării a făcut un apel la firmele private să se implice pentru a fi produse cantitățile suficiente. Zeci de oameni au stat la coadă miercuri, în plină pandemie, în fața Institutului Cantacuzino, pentru a cumpăra noul supliment alimentar, care s-a epuizat în câteva ore.