123ru.net
EuropaLibera.org
Январь
2021

Новости за 15.01.2021

Numărul deceselor de COVID-19 înregistrate la scară globală a trecut de 2 milioane

EuropaLibera.org 

Numărul deceselor de COVID-19 înregistrate la scară globală a trecut de 2 milioane vineri, la un an de când infecția a fost detectată în premieră în orașul chinez Wuhan. Numărul deceselor, anunțat de Johns Hopkins University, se bazează pe informații publicate de autoritățile naționale din țările lumii, dar se crede că bilanțul real este mult mai ridicat. AP notează că pandemiei i-a luat opt luni să facă primul milion de victime, dar mai puțin de patru luni ca să omoare încă o dată pe atâția oameni. Читать дальше...

Cât timp are la dispoziție președinta Maia Sandu pentru nominalizarea unui premier?

EuropaLibera.org 

În vreme ce președinta Maia Sandu este în așteptarea unei decizii a Curții Constituționale chemată să spună dacă parlamentul se poate autodizolva în vederea unor alegeri anticipate, Partidul Socialiștilor exercită presiuni asupra președintei și o acuză de „inacțiune”. Anticipatele ar fi dorite și de partide, și de popor, iar socialiștii cred că șefa statului ar trebui să caute și alte căi către ele, recurgând, de exemplu, la câteva încercări de formă de instalare a unui nou guvern. Dar poate că mingea... Читать дальше...



Președinția a dat publicității lista întâlnirilor pe care Maia Sandu le va avea la Bruxelles

EuropaLibera.org 

Președinția a dat publicității lista întâlnirilor pe care le va avea președinta Maia Sandu în a doua ei vizită oficială în străinătate, pe care o va face în 18-19 ianuarie la Bruxelles. Interlocutorii ei vor fi: Charles Michel, președinte al Consiliului European, Ursula Von Der Leyen, președinta Comisiei Europene, Josep Borell, Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, ca și trei comisari ai UE: Johannes Hahn (Budget și Administrație); Didier Reynders... Читать дальше...

Producția vaccinului Pfizer anti-COVID se va reduce în săptămânile următoare

EuropaLibera.org 

Livrările de vaccinuri anti-COVID-19 ale grupului Pfizer se vor reduce în săptămânile următoare din cauza lucrărilor de mărire a capacității de producție la fabrica europeană a companiei, au informat vineri câteva țări beneficiare. Germania a spus că încetinirea producției va dura 3-4 săptămâni. Agenția de sănătate publică norvegiană (FHI), care a făcut prima anunțul, nu a precizat cu cât anume se va reduce producția, dar a anticipat că Norvegia va primi săptămâna viitoare cu aproape 18% mai puține doze. Читать дальше...



Inteligența Artificială și drepturile omului

EuropaLibera.org 

Comitetul de experți în inteligență artificială (CAHAI) al Consiliului Europei a adoptat un studiu de fezabilitate în vederea creării unui instrument juridic internațional privind inteligența artificială (AI) și elementele sale potențiale. „Inteligența Artificială este parte din viața noastră de zi cu zi, iar acest fenomen va crește în anii care vin. Se pune problema, cine răspunde când un sistem bazat pe AI - comunicare, un dispozitiv automat etc. - face erori. AI nu este o persoană, deci nu o poți da în judecată... Читать дальше...

Rusia se retrage dintr-un tratat internațional care permitea survolarea unor obiective militare

EuropaLibera.org 

Rusia a anunțat vineri că se retrage dintr-un tratat internațional care permitea survolarea unor obiective militare, după ce Statele Unite au denunțat înțelegerea. Ministerul rus de externe a spus într-un comunicat că retragerea americanilor anul trecut din Tratatul Cer Deschis (Open Skies Treaty) „a modificat semnificativ balanța de interese a statelor semnatare”, adăugând că propunerile Moscovei de salvare a tratatului după ieșirea Washingtonului au fost tratate cu răceală de aliații Statelor Unite. Читать дальше...

Ucraina a scos Moldova de pe „lista roșie” a țărilor cu risc mare de infectare cu COVID-19

EuropaLibera.org 

Ucraina a scos R. Moldova de pe „lista roșie” a țărilor cu cel mai mare risc de infectare cu COVID-19, a informat Ministerul Sănătății de la Kiev. Potrivit listei actualizate de autoritățile ucrainene, rata infectării în R. Moldova a coborât sub nivelul celei din Ucraina. În practică, aceasta înseamnă că moldovenii pot trece frontiera Ucrainei fără să prezinte un test negativ la COVID-19 și fără să stea în autoizolare timp de 14 zile. Totuși, la intrarea în Ucraina, trebuie să prezinte polița de asigurare medicală... Читать дальше...

Guvernul Olandei și-a dat demisia după un scandal privind alocațiile pentru copii

EuropaLibera.org 

Guvernul Olandei, condus de premierul Mark Rutte, și-a dat demisia în urma unui scandal privind alocațiile pentru copii. Decizia este mai mult simbolică, pentru că în Olanda oricum vor avea loc alegeri în martie, iar guvernul va continuă să lucreze, interimar. Anunțul vine după o anchetă parlamentară încheiată luna trecută, care a descoperit că funcționarii de la fisc, cu încuviințarea guvernului, au ruinat financiar mii de familii acuzându-le nejustificat de fraude. Ancheta a stabilit că, pe parcursul ultimilor 10 ani... Читать дальше...

Stela Bivol (Centrul PAS): Subiectul vaccinării nu trebuie politizat

EuropaLibera.org 

Autoritățile medicale de la Chișinău spun că au avansat mult în pregătirea campaniei de vaccinare anti-covid-19, având deja o strategie de imunizare și capacități tehnice de stocare a unor cantități mari de vaccin, chiar și a celui ce necesită condiții speciale de păstrare cum e produsul Pfizer/BioNTech. Dar o problemă mai mare ar putea deveni respingerea vaccinării de către populație, care, o arată sondajele, e în acest moment de aproape 70 la sută, avertizează într-un interviu la Europa Liberă Stela Bivol... Читать дальше...

Germania vrea să discute cu noua administrație SUA despre Nord Stream 2

EuropaLibera.org 

Germania intenționează să discute cu noua administrație americană despre gazoductul Nord Stream 2 îndată după inaugurarea de la Washington, a spus vineri ministrul de externe german Heiko Maas. Nord Stream 2, menită să dubleze cantitatea de gaze exportate de ruși în Germania, a devenit un subiect de dispută între Washington și Moscova, dar și între americani și unii din aliații lor vest-europeni. Concernul care construiește gazoductul a suspendat lucrările în decembrie 2019, din cauza amenințărilor cu sancțiuni americane. Читать дальше...

Alexei Navalnîi spune că un membru al fundației sale a fost reținut sub acuzații de incitare la extremism

EuropaLibera.org 

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi spune că un membru al Fundației sale Anti-Corupție (FBK) a fost reținut sub acuzații de incitare la extremism. Potrivit unei postări pe Twitter a lui Navalnîi din 15 ianuarie, Pavel Zelenski a fost reținut în legătură un tweet trimis anul trecut, după auto-imolarea jurnalistei Irina Slavina în orașul Nijni Novgorod. În tweetul său din 2 octombrie, Zelenski a criticat autoritățile ruse, spunând că sunt răspunzătoare de moartea jurnalistei. Slavina... Читать дальше...

Igor Dodon susține că Maia Sandu a provocat „o criză politică” prin „inacțiunea sa”

EuropaLibera.org 

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, spune că succesoarea sa la șefia statului, Maia Sandu, a provocat „o criză politică, constituțională și guvernamentală” prin „inacțiunea sa”, într-o aparentă referință la ezitarea președintei de a numi un nou premier. Într-un comunicat, vineri, Dodon mai spune că a convocat pentru luni, 18 ianuarie, Comitetul executiv al Partidului Socialiștilor, pentru a discuta „situația politică dificilă din țară care s-a creat după alegerea noului Președinte”.... Читать дальше...

România: Iluzii optice și culturale

EuropaLibera.org 

Chiar dacă unii ar putea fi mirați, România are, de ceva vreme, o Zi a culturii naționale sărbătorită pe 15 ianuarie, adică în ziua nașterii lui Eminescu. Și, la urma urmei, de ce ne-ar mira? În calendarul sărbătorilor de peste an, trecută cu roșu, găsim și o Zi a profesorului. Ba chiar și una a elevului și studentului. Cu toate acestea, când vine vorba de cultură, românii capătă o morgă de eroi tragici prinși fără să știe și fără scăpare într-o capcană mortală. La urma-urmei, ce mai e și aia cultură? Читать дальше...


Музыкальные новости
Comedy Club

Турбо из «Слова пацана» раскрыл правду о личной жизни на съёмках Comedy Club





Персональные новости
#123ru.net

В Иркутске встретили Знамя Победы, которое едет через всю страну





Covid-19: Aurel Ciocoi avertizează că ar putea crește semnificativ numărul de infectări

EuropaLibera.org 

Premierul interimar Aurel Ciocoi a declarat că există posibilitatea ca numărul de infectări cu Covid-19 să crească din nou, ca urmare a sărbătorilor de iarnă, moment în care s-ar putea impune și noi restricții sanitare mai dure. „Nu excludem posibilitatea ca valul de infectări să se extindă în următoarele 10-14 zile, luând în considerație perioada de intubație a virusului”, a spus Ciocoi vineri. Referitor la vaccinurile anti-COVID-19, pe care R. Moldova speră să le primească în curând, prin platforma COVAX... Читать дальше...

Existențialismul lui Yves Tanguy

EuropaLibera.org 

Yves Tanguy (n. 5 ianuarie 1900–d. 15 ianuarie 1955) rămâne unul dintre cei mai tăcuți, consistenți și neglijați pictori suprarealiști, chiar dacă a fost, într-adevăr, umbrit de contemporani mai faimoși precum Giorgio de Chirico, Salvador Dalí sau René Magritte. Tanguy era de fapt un „suprarealist înnăscut”, în măsura în care abandonul său în fața extraordinarului a fost mereu unul absolut și neforțat, iar fluidele sale imagini mentale, chintesența acelui modèle purement intérieur despre care vorbea André Breton. Читать дальше...

Resetarea relațiilor cu UE, următoarea prioritate în politica externă (Maia Sandu)

EuropaLibera.org 

Republica Moldova a reușit în ultimul timp să deblocheze relațiile cu vecinii săi - România și Ucraina, iar una din prioritățile următoare este resetarea relațiilor cu Uniunea Europeană, a declarat vineri președinta Maia Sandu într-un discurs susținut on-line în fața corpului diplomatic și angajaților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Maia Sandu are programată prima vizită la Bruxelles pe 18 ianuarie. În privința relațiilor cu Rusia, șeful statului a spus că acestea trebuie să se bazeze pe dialog și respect reciproc. Читать дальше...

FBI în alertă din cauza pericolului unor noi proteste violente

EuropaLibera.org 

Directorul Agenției Federale de Investigații (FBI) a avertizat că există pericolul unor noi violențe la proteste și mitinguri organizate în zilele premergătoare inaugurării noului președinte american Joe Biden, pe 20 ianuarie. Christopher Wray a declarat joi că FBI urmărește un „număr mare de conversații” pe rețelele de socializate, încercând să distingă între „intenții și planuri concrete”. El a mai spus, la o întâlnire cu vicepreședintele Mike Pence, că peste 200 de persoane sunt suspectate că ar intenționa să organizeze acțiuni violente... Читать дальше...

Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor apără Europa Liberă/Libertatea, ținta legii ruse a „agenților străini”

EuropaLibera.org 

Organizația internațională „Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor” a cerut autorităților din Rusia să anuleze legea „agenților străini” și să se asigure că agenția federală Roskomnadzor nu devine un instrument de obstrucționare a organizațiilor media și de cenzurare a ziariștilor. Apelul organizației cu sediul la New York vine la două zile după ce Roskomnadzor a întocmit primele sale opt protocoale privind încălcarea legislației controversate despre „agenții străini” de către instituțiile media... Читать дальше...

Спорт в России и мире
Москва

Like FM – федеральный партнер релиза «Идеальная зависимость»


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Арина Соболенко

Соперница Арины Соболенко разрыдалась на плече белоруски


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

АО «Транснефть – Дружба» подвело итоги деятельности в сфере экологической безопасности





Путин в России и мире
Москва

Путин и Алиев встретятся с ветеранами-строителями Байкало-Амурской магистрали


Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире
Москва

В Москве арестован на пять суток историк-публицист Сергеев за пост памяти Навального



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Сергей Брановицкий

Концертный Директор в тарифе Full



Москва

18 сувениров из Владимирской области стали победителями II межрегионального конкурса «Туристский сувенир Золотого кольца»

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net