În 1994, urma să „schimb prefixul”, ceea ce nu mă speria câtuşi de puţin – la 30 (încă) neîmpliniţi, eram la casa mea, şi erau în viaţă şi bunicii paterni, şi bunica maternă, şi bineînţeles mama şi tata. (N-a durat, pe 31 august avea să plece bunica Emilia.) Recitind, pe sărite, jurnalul acelui an, am dat peste această notă din 2 martie 1994:
„Un regat pentru o carte!!! (O dovadă în plus că odată spuse/scrise, cuvintele atrag realitatea: după scrierea rândurilor de mai sus, am început să-mi răvăşesc biblioteca şi... Читать дальше...