123ru.net
World News in Romanian
Сентябрь
2021

Новости за 02.09.2021

16 de adevăruri despre zodia FECIOARĂ

Timpul 

Zodia Fecioară (23 august- 22 septembrie) este cea mai interesantă dintre toate semnele astrale. De ce? Există o mulțime de motive, dar cel mai important este că ei sunt la fel ca soarele, elementul lor, sunt generoși și inimoși, dar nu trebuie să-i faci să sufere.

Dumnezeul din inima noastră

Timpul 

Un Dumnezeu care nu locuiește în inima noastră poate fi Dumnezeu, dar nu mai poate fi al nostru. Astfel, toți cei care spun că Dumnezeu e în inima lor sunt extrem de norocoși dacă au dreptate.



Sfinţii Martiri Brâncoveni – păstrătorii credinţei cu preţul jertfei supreme

Timpul 

La 15 august 2021, s-au împlinit 307 de ani de la moartea, la Constantinopol, a Voievodului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, visternicul Ianache Văcărescu, una din cele mai mari tragedii pe care le-a înregistrat zbuciumata istorie a neamului românesc.



Zece feluri de FOAME și cum le poți controla

Timpul 

Deşi pare cea mai obişnuită senzaţie din lume, foame este totuşi, din multe puncte de vedere, un fenomen misterios. Implică atât aspecte fiziologice, cât şi psihologice şi, datorită acestei varietăţi de factori, este adesea dificil de controlat. Primul pas este identificarea elementului care declanşează nevoia sau dorinţa de a mânca.

Astăzi, în Moldova și în lume

Radio Europa Libera 

A doua zi de septembrie vine cu vreme instabilă și ceva mai răcoroasă în centrul și nordul țării, unde se anunță ploi slabe; este în vigoare în toată țara alerta cu cod galben pentru vânt nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.. Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între 15 grade de pildă la Briceni sau Soroca, și 20 grade în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de 18 grade. Vreme bună de plajă se anunță în toate destinațiile de vacanță de la mare – cu maxime de 30 de grade și mai mult în Bulgaria... Читать дальше...

Mişcarea 30 de minute pe zi scade considerabil riscul de cancer la sîn

Noi.md 

Benefică pentru sănătate în general, activitatea fizică se dovedeşte deosebit de eficientă împotriva cancerului la sîn, s-a comunicat la o conferinţă europeană. Dacă femeile ar face mişcare 30 de minute pe zi, ar putea fi evitate multe asemenea îmbolnăviri, scrie Agerpres. Nu este vorba de practicarea intensivă a vreunui sport. 'Orice este binevenit: mersul pe jos, pe bicicletă sau activitatea

Grație unui ingredient porii vor dispare pentru totdeauna

Noi.md 

Desigur, pe piață există o cantitate imensă de produse cosmetice, care întind pielea și strîng porii. Dar, adesea, aceasta este o plăcere scumpă. Din acest motiv, vă recomandăm să luați în considerare alternativa: remedii populare pentru rezolvarea acestei probleme. Încercați următoarele rețete: Apă și bicarbonat de sodiu. Amestecați bine 2 linguri de bicarbonat de sodiu cu apă. Apoi a

Cum să întărim imunitatea?

Noi.md 

Starea sistemului imunitar este direct legată de ceea ce mîncăm! Pentru o funcționare normală, are nevoie de vitamine: B5, A, D, C, PP, F, și minerale, cum ar fi zinc, seleniu, calciu, magneziu, iod, fier, mangan. Deaceea includeți în regimul alimentar următoarele produse: ceapa, usturoiul, prazul, bananele favorizează dezvoltarea bacteriilor folositoare din organism; Peștele, fructele de

O continuare a filmului ''Jungle Cruise'', cu Dwayne Johnson şi Emily Blunt, prevăzută de studioul Disney

Noi.md 

După doar o lună de la lansare, studioul Disney prevede deja o continuare la filmului "Jungle Cruise", cu Dwayne Johnson şi Emily Blunt ca protagonişti şi în regia cineastului spaniol Jaume Collet-Serra, relatează EFE. Revista The Hollywood Reporter a informat luni că Disney vrea să dea cît mai curînd continuitate acestui film de aventuri, care a fost unul dintre marile succese ale verii. Fără

Alpaca Geronimo, animalul care a provocat un scandal juridic în Marea Britanie

Noi.md 

Guvernul britanic a fost în centrul unui scandal inedit după ce o alpaca numită Geronimo a fost de două ori testată pozitiv pentru tuberculoza bovină, iar Departamentul pentru Alimentație, Mediu și Afaceri Rurale (Defra) a ordonat să fie eutanasiată. Proprietara, Helen Macdonald, a contestat rezultatele și a lansat mai multe acțiuni la Înalta Curte pentru a o salva. În cele din urmă, animalul a fo

Спорт в России и мире
Москва

Баскетболист ЦСКА Хэнлан назвал Москву лучшим местом для жизни


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Новак Джокович

Легенда тенниса рассказал, готов ли он опять стать тренером Джоковича


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Сенсорный сад с экотропами появится в Бутырском районе Москвы





Путин в России и мире
Москва

Тема дня: Путин назвал сохранение духовных ценностей условием укрепления суверенитета


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

В Минске открывается ВНС: что будет




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Во Франции назвали бредом слова Зеленского про угрозу Путина Европе


Навальный в России и мире
Москва

Патриарх Кирилл запретил в служении священника, проводившего панихиду по Алексею Навальному



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Концерт

Концерт "Настроение - весна!"



Москва

Шри-Ланка может еще раз продлить бесплатные визы для россиян

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net