123ru.net
World News in Romanian
Январь
2021

Новости за 11.01.2021

Permis auto 2021. Carnetul de șofer se obține în condiții noi

Antena3.ro 

Șoferii care au permisul suspendat și vor să recapete mai repede dreptul de a conduce trebuie să depună cererile până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi a perioadei de suspendare. Mai nou, cererile sunt soluționate în cel mult cinci zile de la depunere.

Acțiunile antidrog în RM: 39.000 de euro cea mai mare mită și 21 de cauze penale pentru acțiuni de corupție, în 12 ani

Agora.md 

39.000 euro! Aceasta este cea mai mare mită raportată de autorități în dosarele privind circulația ilegală a drogurilor. Potrivit unui studiu realizat de Direcția Analitică a Centrului Național Anticorupție, de-a lungul anilor, în acțiuni de corupere pasivă și activă, precum și în cele de trafic de influență în dosare privind traficul de droguri, au fost implicați atât angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, cât și avocați ai bănuiților din dosare.



Un fotbalist şi-a recuperat cel mai de preţ trofeu, la trei ani distanţă după ce l-a pierdut la licitaţie

Noi.md 

Ian Wright a fost un jucător emblematic pentru Arsenal Londra. A acumulat numeroase suveniruri, aproape 500, de-a lungul carierei sale. Apoi, în 2018, le-a pierdut pe toate, transmite mediafax.ro. Cînd spui tunar, porecla data celor de la Arsenal, spui automat şi Ian Wright. Şapte ani la club, şi 151 de goluri în 253 de meciuri. Cifrele au adus în casa lui Wright numeroase premii, mingi cu semnătu



Litvinenco, despre metodele de dizolvare a Legislativului: Dacă se înaintează un candidat la funcția de premier, riscăm să fie votat. Ce propune

Agora.md 

Un posibil candidat înaintat de președinta Maia Sandu pentru funcția de premier ar putea fi votat în Parlament. Iar într-un astfel de scenariu, șansele de declanșare a alegerilor parlamentare anticipate cad. De această părere este deputatul PAS Sergiu Litvinenco. Deputatul a spus la emisiunea „Cutia Neagră” la TV8 că, două modalități de declanșare a scrutinului deja sunt aplicate. Iată care sunt acestea și ce răspunde socialistul Andrian Lebedinschi.

Ce înseamnă noțiunea de "om al cîmpului" și de ce ea este scumpă oamenilor înțelepți

Noi.md 

"Omul cîmpului" este un concept care înseamnă un om care gîndește, care se schimbă. Toți oamenii se schimbă, își schimbă punctul de vedere, greșesc. Nu se schimbă doar proștii. Această opinie a fost exprimată de celebrul regizor rus, scenarist, producător, figură publică și politică, președintele Academiei de film "Nika", Andrei Koncealovski, transmite Noi.md. "Eu nu cred că oamenii nu se schimbă.

Adina Anghelescu, detalii exclusive. Ce se întâmplă cu dosarul lui Kovesi pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă

Antena3.ro 

Informații de ultimă oră despre dosarul pe care procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție i l-au întocmit Laurei Codruța Kovesi, fostul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Șefa Parchetului European (EPPO) solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să o oblige pe procuroarea Adina Florea de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) să dea mai repede o soluție în așa numitul dosar în care Kovesi a rămas cu statutul de inculpată pentru luare de mită... Читать дальше...

Efectul neașteptat al pachetului financiar pentru COVID în SUA

Noi.md 

Agențiile de informații din SUA au la dispoziție 180 de zile pentru a comunica ceea ce știu despre OZN-uri și „fenomene aeriene neidentificate”. În mod neașteptat, obligația vine în urma aprobării unui pachet financiar de ajutor pentru coronavirus și a bugetului federal, în valoare de 2,3 trilioane de dolari, relatează CNN. Din momentul în care președintele în exercițiu Donald Trump a semnat, în d


Музыкальные новости
Алла Пугачёва

Алла Пугачева раскритиковала Лолиту после «голой вечеринки» Ивлеевой





Персональные новости
#123ru.net

В Иркутске встретили Знамя Победы, которое едет через всю страну





50 de țări își unesc forțele ca să stopeze distrugerea mediului înconjurător. Liderii mondiali s-au întâlnit în videoconferință

Agora.md 

O coaliție formată din 50 de țări s-a angajat să protejeze aproape o treime din planetă până în anul 2030, pentru a opri distrugerea mediului înconjurător.Liderii mondiali s-au întâlnit luni în cadrul unei videoconferințe, pentru summitul One Planet dedicat biodiversității și schimbărilor climatice. Evenimentul, care are ca scop relansarea negocierilor vizând o mai bună protecţie a naturii, a fost deschis de președintele francez Emmanuel Macron, scrie digi24.ro. Și România se alătură inițiativei... Читать дальше...

Facebook nu are de gând să renunțe la decizia suspendării conturilor lui Donald Trump

EuropaLibera.org 

Unul dintre șefii Facebook a spus că firma nu are de gând să renunțe la decizia suspendării conturilor președintelui Donald Trump. Sheryl Sandberg, Chief Operating Office la Facebook, a motivat această poziție prin „pericolul la adresa democrației” pe care îl reprezintă președintele în exercițiu al SUA, și a insistat că nici măcar președinții nu sunt mai presus de regulile companiei pe care o reprezintă.

Statele Unite: Sancțiuni pentru încercarea de a interveni în alegerile americane din noiembrie

EuropaLibera.org 

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a șapte ucraineni și patru entități ucrainene pentru încercarea de a interveni în alegerile americane din noiembrie. Ministerul finanțelor (Departamentul Trezoreriei) a spus într-o declarație luni, 11 ianuarie, că Oleksandr Dubynskiy, Dmytro Kovalchuk, Kostyantyn Kulyk, Oleksandr Onyshchenko, Anton Symonenko, Andriy Telizhenko și Petro Zhuravel au fost trecuți pe lista persoanelor sancționate. Ministerul a mai spus că patru site-uri și organizații media - Era-Media... Читать дальше...

Спорт в России и мире
Москва

На окружном полуфинале конкурса «Это у нас семейное» Калмыкию представляют четыре семьи


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Александрова проиграла Жабер в первом круге турнира WTA в Штутгарте


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

"Самое опасное" начнётся в пятницу: Синоптик предупредил об аномальной погоде в России





Путин в России и мире
Москва

На окружном полуфинале конкурса «Это у нас семейное» Калмыкию представляют четыре семьи


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко сравнил Всебелорусское народное собрание с «пустотой»




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Захарова: Западу неинтересны планы Киева по атаке на Крымский мост


Навальный в России и мире
Москва

В Москве арестован на пять суток историк-публицист Сергеев за пост памяти Навального



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Шапка

Шапки женские на Wildberries — скидки от 398 руб. (на новые оттенки)



Москва

МВД опубликовало видео опроса подозреваемого в убийстве байкера в Москве

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net