123ru.net
World News in Romanian
Апрель
2020

Новости за 27.04.2020



Ce caută moldovenii pe site-urile de anunțuri, în timp de epidemie

Noi.md 

Deși țara noastră se află în stare de urgență de aproape două luni, vînzările online nu au suferit modificări esențiale. Din 17 martie, cînd în țară a fost instituită starea de urgență, și pînă în prezent, cel mai des căutat a fost cuvîntul "măști". {{430125}}Au fost înregistrate în jur de 50.000 de astfel de căutări, ceea ce reprezintă cu 200% mai mult decît de obicei. În mod normal, măștile sînt

Soarta bugetului și împrumuturile externe

EuropaLibera.org 

Premierul Ion Chicu a atenționat că o eventuală anulare sau suspendare a rectificării bugetare, adoptată joia trecută de majoritatea PSRM-PD, ar face imposibilă utilizarea asistenței financiare de 235 de milioane de dolari de la FMI.



Numai de bine. Cum îi ajutăm pe copii să accepte schimbarea

Antena3.ro 

Izolarea la domiciuliu înseamnă pentru mulți dintre părinți o reală provocare. Dacă până cu ceva timp în urmă cei mici își petreceau mai bine de jumătate din zi la școală, acum aceștia sunt în permanență acasă iar adulții trebuie să îi țină ocupați.

Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova trage linie și face bilanțul, după zece ani de activitate (INFOGRAFIC)

Agora.md 

Serviciile de ospitalitate turistică sunt un catalizator pentru vânzări, dar și un excelent mod de promovare a vinurilor micilor producători. În prezent, 14 dintre membrii Asociației dispun de facilități turistice pentru a fi integrați în pachetele turistice și Drumul Vinului Moldovei. Concluzia aparține unui comunicat emis de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, care celebrează zece ani de activitate.

Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova trage linie și face bilanțul, după zece ani de activitate

Agora.md 

Serviciile de ospitalitate turistică sunt un catalizator pentru vânzări, dar și un excelent mod de promovare a vinurilor micilor producători. În prezent, 14 dintre membrii Asociației dispun de facilități turistice pentru a fi integrați în pachetele turistice și Drumul Vinului Moldovei. Concluzia aparține unui comunicat emis de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova, care celebrează zece ani de activitate.

PRIMER: Votul din Parlament care plafoneaza taxa clawback la 15% pentru fabricile din Romania este o corectie necesara

Antena3.ro 

Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din Romania (PRIMER) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că votul din Parlament care plafoneaza taxa clawback la 15% pentru fabricile din Romania este o corectie necesara pentru ca industria medicamentelor sa aiba viitor, fiind totodata un semnal pozitiv dat de politicieni pentru continuarea investitiilor in extindere tehnologica si pastrarea locurilor de munca in tara.


Музыкальные новости
Желдорреммаш

Команда АО "Желдорреммаш" стала призером СпортЛиги ТМХ





Персональные новости
Эвелина Блёданс

Звезды шоу-бизнеса Эвелина Бледанс, Костя Дзю, Катя Лель, Катя Гордон примут участие в церемонии награждения премии «PERSONO года 2024»





Rusia oprește exportul de cereale

Noi.md 

Rusia, primul exportator mondial de grâu, îşi va suspenda exporturile de mai multe varietăţi de cereale (grâu, secară, orz şi porumb) până la 1 iulie, a anunţat duminică Ministerul rus al Agriculturii, citat de AFP. Ţara decisese la începutul lunii aprilie să-şi limiteze exporturile de cereale la şapte milioane de tone până la 30 iunie, atrăgându-şi criticile organizaţiilor multilaterale, precum F

Ce teritoriu de pădure a fost distrus de incendii în zona Cernobîl

Noi.md 

Incendiile din zona de înstrăinare a Centralei nucleare de la Cernobîl au distrus deja peste 11 mii ha de pădure. Aceste cifre au fost anunțate pe 26 aprilie de Serviciul de presă al președintelui Ucrainei, scrie RNS. Se remarcă faptul că liderul ucrainean, Vladimir Zelenski, a survolat cu elicopterul zona afectată de incendiu și a menționat că focul a distrus mai mult de 11 mii de hectare de pădu

Спорт в России и мире
Москва

МФК «Динамо Пушкино» вошел в топ-8 команд Всероссийского футбольного турнира «Кубок Казани»


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Вторая ракетка Казахстана опустилась в чемпионской гонке WTA


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Прокуратура выясняет источник появления масляных пятен в Москве-реке





Путин в России и мире
Москва

Площадь трех вокзалов в Москве переименуют


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко ограничил выплату дивидендов гражданам недружественных стран




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Зеленский взял Залужного в заложники? В Киеве начинается новый скандал


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Вячеслав Бутусов

Вячеслав Бутусов и Юлия Пересильд выступят фестивале «Дикая Мята» с 14 по 16 июня



Москва

Синоптики сообщили о теплой и сухой погоде в Москве 24 апреля

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net