123ru.net
World News in Romanian
Февраль
2020

Новости за 28.02.2020

Secretarul general al NATO a cerut Rusiei și Siriei să oprească ofensiva din Idlib

Noi.md 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut vineri Rusiei şi Siriei să oprească ofensiva din Idlib, în nord-vestul Siriei, precizînd, după o reuniune a ambasadorilor statelor membre, că Alianţa Nord-Atlantică este solidară cu Turcia, relatează Reuters, potrivit Agerpres citat de Noi.md. "Cerem regimurilor rus şi sirian să oprească atacurile, să oprească atacurile aeriene aleatorii. Cerem

„E spaţiu de negociere pe dreapta şi destul timp, dacă lumea pricepe care-i miza de pe masă” (Sorin Ioniță/ contributors.ro)

EuropaLibera.org 

România a raportat azi încă două cazuri de coronavirus, deci în total trei. Numai că primul infectat, un tânăr din județul Gorj, s-a simțit permanent bine, iar astăzi, testul pentru COVID19 i-a ieșit negativ. Cu alte cuvinte, s-ar fi însănătoșit fără niciun tratament și e posibil ca săptămâna viitoare să fie externat. Încet-încet, presa caută să se alinieze îndemnurilor venite dinspre instituțiile naționale și internaționale de a evita panica și consecințele ei. Marius Dumitrescu, blogger la Adevărul... Читать дальше...



Bătutul covoarelor ar putea fi interzis la Chișinău

Noi.md 

Autoritățile municipale vor să interzică, printr-un regulament, bătutul covoarelor în spațiile aferente blocurilor de locuit, precum și în alte locuri publice din capitală. De asemenea, este examinată evacuarea bătătoarelor de covoare și a sîrmelor de rufe din spațiul public. Regulamentului privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău este propus pentru consultări publice de că



OMS: Amenințarea covid-19 este ”foarte ridicată”

Antena3.ro 

Riscul răspândirii şi al impactului coronavirusului la nivel global este în prezent "foarte ridicat", a declarat vineri, la Geneva, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, referindu-se la noile cazuri de infectare din mai multe ţări provenite din Italia şi Iran, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Președintele Bulgariei l-a decorat pe ambasadorul Moldovei

Noi.md 

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, l-a decorat pe ambasadorul Moldovei la Sofia, Ștefan Gorda, cu ordinul "Madarskii konnik" (Călărețul din Madar) de gradul I", transmite Noi.md. "Această înaltă distincție de stat reprezintă recunoașterea eforturilor ambasadorului Gorda în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor de prietenie dintre țările noastre în ultimii patru ani", a declarat președintele Bul

Analiză în presa din SUA: Plahotniuc trebuie întors, dacă UE vrea să mențină RM în sfera sa de influență

Deschide.md (Moldova) 

Dacă UE vrea să mențină Republica Moldova în sfera sa de influență și să asigure întoarcerea către democrație, atunci întoarcerea lui Vlad Plahotniuc este singura soluție care ar putea să realizeze integritatea teritorială a statului. O creștere a presiunii din partea UE este necesară pentru a asigura reformele instituționale, totodată SUA au greșit atunci când nu l-au susținut pe Plahotniuc, este concluzia unei analize apărute portalul USnews.

Exclusiv! Reacţia prefectului din Bihor despre persoanele care ar fi trebuit să fie izolate la domiciliu: ''Erau plecate la cumpărături!''

Antena3.ro 

Măsura izolării la domiciliu, a unor persoane sosite de curând din Italia, pare a fi complet ineficieintă. Cel puţin la Bihor, unde câţiva aşa zişi izolaţi nu au fost găsiţi acasă. S-a întâmplat azi când, echipele mixte formate din inspectorii DSP şi poliţisti au controlat locaţiile unde se află persoane pentru care autorităţile au decis izolarea la domiciliu.

Confirmat! O moldoveancă din Italia are coronavirus

Noi.md 

O cetățeancă a Republicii Moldova a fost infectată cu coronavirus. Aceasta se află în Italia, a anunțat Ministerul de Externe de la Chișinău. Potrivit unui comunicat al ministerului, probele au fost prelevate acum două zile, iar rezultatele testelor au ieșit pozitive. Asta după ce moldoveanca a intrat în contact cu o italiancă infectată, scrie Noi.md cu referire la agora.md. {{423430}}Totodată, mi


Музыкальные новости
Владимир Высоцкий

Актриса Лужина призналась, что у нее не было романа с Высоцким





Персональные новости
Желдорреммаш

Филиалы АО "Желдорреммаш" приняли участие в региональном этапе второй Всероссийской ярмарки трудоустройства «Работа России. Время возможностей»





Concediile de boală în caz de epidemie

EuropaLibera.org 

Molima de coronavirus pune țările și serviciile lor sociale, medicale și administrative în fața chestiunii concediilor medicale in cazuri de epidemii. Aici fiecare stat reglează diferit relația dintre angajați și angajatori. Sigur, în majoritatea țărilor europene un concediu de boală e garantat prin lege, pe un timp scurt, pe baza unei adeverințe eliberate de un medic. Nu însă și în SUA, unde legea nu garantează nici un fel de concediu minim, totul reglându-se individual, pe baza contractului între angajați și angajatori. Читать дальше...

Droguri sintetice – dosite într-un autocar de pe ruta Odessa-Chișinău

Noi.md 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Serviciul Vamal investighează o schemă de contrabandă cu implicarea unui locuitor al raionului Dondușeni, cu vîrsta de 22 de ani, care a încercat să introducă ilegal în țară 1 kg de stupefiante. Drogurile au fost găsitede către angajații de la postul vamal Palanca, la data de 24 februarie curent. Aceste

Acvariul din Genova va fi redeschis

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Reprezentanţii Costa Edutainment, cei care se ocupă de Acvariul din Genova, au anunţat, în cursul zilei de vineri, că Acvariul va fi redeschis publicului începând cu sâmbătă, 29 februarie.
Citește mai departe...

Спорт в России и мире
Москва

Сотрудники Росгвардии приняли участие в чемпионате Центрального округа по боксу.


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Анастасия Павлюченкова

Павлюченкова не смогла выйти в четвертьфинал теннисного турнира в Руане


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

"Самое опасное" начнётся в пятницу: Синоптик предупредил об аномальной погоде в России





Путин в России и мире
Москва

Кремль: в Москве 22 апреля состоится встреча Путина с Алиевым


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко сравнил Всебелорусское народное собрание с «пустотой»




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Владимир Зеленский подтвердил ракетный удар по аэродрому в Джанкое


Навальный в России и мире
Москва

В Москве арестован на пять суток историк-публицист Сергеев за пост памяти Навального



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Фрэнк Синатра

Мартин Скорсезе планирует снять фильмы про Иисуса и Фрэнка Синатру



Москва

Школьникам Подмосковья рассказали о профессиях в сфере туризма и услуг

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net